Consiliul local al comunei Secusigiu , judeţul Arad, întrunit in şedinţa ordinară,
In temeiul art. 120(1) si (2) din Constituţia României, republicata in Monitorul Oficial, nr. 767 din 31 oct. 2003;
Având in vedere :
- Referatul de aprobare nr. 15418/29.10.2026 a Primarului comunei Secusigiu, și Raportul de specialitate nr. 15417/29.10.2026 a d-nei Morcan Violeta – secretar general UAT Secusigiu prin care solicita aprobarea Rețelei unităţilor de învățământ pentru anul 2027-2028.
- adresa Inspectoratului școlar județean Arad cu nr. 768/M/1/19.10.2026 înregistrat la instituția noastră cu nr. 15140/21.10.2026 prin care ne comunică avizul privind aprobarea reţelei unităţilor de învăţământ pentru anul 2025-2026.
- prevederile Ordinului ME nr. 5814/15.10.2026 privind aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul 2027-2028.
- prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 16, art.19, alin. (11)-(16), (30) și 31 precum și art. 23
- prevederile Legii nr. 141/2025 cu privire la efectivele minime de elevi pe care trebuie să le îndeplinească o unitate de învățământ pentru a se putea organiza în unitate cu personalitate juridică cu excepția unităților de învățământ care sunt unitate la nivelul unui UAT.
- avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Secusigiu.
În temeiul prevederilor art. 129 alin (4) lit. d și art. 139 alin. (1) şi art. din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
H O T A R A S T E :
Art.1. Se propune Rețeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar propusă pentru anul 2027-2028 de pe raza comunei Secusigiu conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se va comunica :
- Instituţiei Prefectului judeţului Arad
- Şcolii Gimnaziale Secusigiu