Consiliul local al comunei Secusigiu,
Având în vedere:
- inițiativa Primarului Comunei SECUSIGIU, exprimată în referatul de aprobare nr. 12879/23.10.2025,
- raportul de specialitate nr. 12878/23.10.2025 al dl. Bănățan Lucian prin care propune avizarea Caietului de sarcini și Regulamentului serviciului public de transport persoane în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și aprobarea documentației de delegare a serviciului prin atribuire directă către Societatea ”Compania de Transport Public” S.A. Arad
- Hotărârea nr. 79/2019 a Consiliului Local al Comunei SECUSIGIUprivind constituirea/aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
- Ținând cont de avizul Consiliului Concurenței, prin care se avizează favorabil documentația de atribuire;
- Ținând cont de punctul de vedere, al Autorității Naționale pentru Reglementarea Serviciilor de Utilități Publice;
- prevederile Legii nr. 92/2007, privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;
Ținând cont de faptul că prin Notificarea 458470-2024 a fost publicat anunțul de intenție a încheierii contractului de delegare a serviciilor de transport public local, între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și Societatea ”Compania de Transport Public” S.A. Arad;
- Hotărârea nr. 87/2025 a Consiliului Local al Comunei SECUSIGIU privind aprobarea Studiului de oportunitate și a formei de delegare a serviciilor de transport public de călători în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
- cu respectarea prevederilor art.139 alin.1 și 3 din OUG 57/2019 – Codul administrativ , din totalul de 15 consilieri în funcție, ___ prezenţi, hotărârea a fost adoptată cu un numar de ___ voturi « pentru », 0 voturi « impotriva », voturile exprimându-se prin vot deschis, cvorumul necesar pentru adoptarea hotărârii fiind majoritatea absolută;
- raportul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Secusigiu.
În temeiul prevederilor art. 92, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și e), alin. (6) lit. a), alin. (7), lit. a), b), e) și n), art. 139 alin. (1), alin. (3), lit. g) și h) și art. 196 alin. (1) lit. a), art. 286 alin. (4), art. 309, art. 310, art. 311 și art. 315 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se avizează Caietul de Sarcini al serviciului public de transport persoane și Regulamentul serviciului public de transport persoane, în forma prezentată în Anexele nr. 13 și 14 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Programul de Transport, în forma prezentată în Anexa nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă Planul tarifar al serviciului public de transport persoane, în forma prezentată în Anexa nr. 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre.
Art. 4. Se aprobă gratuitățile și reducerile la tarife, în forma prezentată în Anexa nr. 7 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, în forma prezentată în anexă la prezenta hotărâre, precum și Metodologia privind aplicarea măsurilor de protecție socială la transportul public local pe raza Comunei SECUSIGIU, conform Anexei nr. 2 la prezenta Hotărâre.
Art. 5. Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local, în forma prezentată în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 6. Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad ca, în numele și pe seama unității administrativ teritoriale Comuna SECUSIGIU, să exercite dreptul de a delega gestiunea serviciului către Societatea ”Compania de Transport Public” S.A. Arad și de a pune la dispoziție sistemul de utilități publice.
Art. 7. (1) Se mandatează dl. GRAD GHEORGHE Primarul Comunei SECUSIGIU, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei SECUSIGIU și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Comunei SECUSIGIU, aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat pe raza Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu Societatea ”Compania de Transport Public” S.A. Arad.
(2) În absența persoanei împuternicite la art. 7, alin. (1), Comuna SECUSIGIU, respectiv Consiliul Local al Comunei SECUSIGIU vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Președintelui Consiliului Județean/Primarului, pentru a vota în favoarea aprobării Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat pe raza Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu Societatea ”Compania de Transport Public” S.A. Arad.
Art. 8. Se mandatează Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să semneze Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat pe raza Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu Societatea ”Compania de Transport Public” S.A. Arad.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică:
- tuturor celor interesați, prin grija dl. BĂNĂȚAN lUCIAN.
- Instituția Prefectului-Județul Arad;
- A.D.I. Transport Public Arad.