ANEXA NR. 3 la hotărârea nr. 87 din 30.10.2025

 

PROFILUL CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL SOCIETĂȚII UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L. ȘI MATRICEA ACESTUIA

 

Prezentul document este elaborat de Comisia de selecție și nominalizare desemnată de către Autoritatea Publică Tutelară – Consiliul Local al Comunei Sfântu Gheorghe, în vederea identificării capacităților necesare pentru alcătuirea noului consiliu de administrație al Societății UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L. și selectarea candidaților pentru funcțiile de administratori.

 

Profilul consiliului și al candidatului fac parte din Componenta integrală a planului de selecție și vor fi aprobate împreună cu aceasta, prin act administrativ, de către autoritatea publică tutelară.

Potrivit prevederilor art. 13 din H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv Legea nr. 158/2025), profilul consiliului se bazează pe următoarele componente:

a) analiza cerințelor contextuale;
b) scrisoarea de așteptări a autorității publice tutelare;
 c) strategia întreprinderii publice și a sectorului din care face parte.

Profilul consiliului trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) definirea criteriilor de selecție obligatorii și opționale;
b) definirea unei grile comune de evaluare pentru criteriile stabilite;
c) ponderea fiecărui criteriu, în funcție de importanța acestuia;
d) gruparea criteriilor pentru analiza comparativă;
 e) specificarea unui prag minim colectiv pentru fiecare criteriu de selecție obligatoriu, după caz.

 

I. ANALIZA CERINȚELOR CONTEXTUALE

1.1. Cadrul legal în baza căruia funcționează societatea

  • O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111/2016 și modificată prin Legea nr. 158/2025;
  • H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
  • Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate;
  • Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea apelor nr. 107/1996 și Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile;
  • Actul Constitutiv actualizat al Societății UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L.

 

1.2. Prezentarea societății
 

Societatea UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L. este persoană juridică română care se organizează și funcționează potrivit reglementărilor legale în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111/2016 și modificată prin Legea nr. 158/2025, Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 241/2006, precum și în conformitate cu propriul Act Constitutiv, în vederea realizării obiectului său de activitate și a îndeplinirii obiectivelor societății.

UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L., cu sediul social în România, Comuna Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J36/291/12.08.2010 , având C.U.I. 27275976.

Capitalul social este constituit integral de Comuna Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, în calitate de asociat unic.

Societatea UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L. este administrată în sistem unitar, competența luării deciziilor de administrare și răspunderea, în condițiile legii, pentru efectele acestora revenind Consiliului Local al Comunei Sfântu Gheorghe (A.G.A.) și consiliului de administrație, potrivit atribuțiilor și responsabilităților fiecăruia.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 158/2025, consiliul de administrație este format din 3 (trei) membri, persoane fizice, cu experiență de minimum 3 ani în conducerea societăților, întreprinderilor publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome.

Fiecare membru al consiliului trebuie să dețină studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și o experiență profesională de minimum 7 ani în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al societății, potrivit art. 28 alin. (3) din aceeași ordonanță, modificată prin Legea nr. 158/2025.

Potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011, UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L. este o întreprindere publică locală, la care unitatea administrativ-teritorială Comuna Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, este asociat unic.

Conform obiectului său de activitate, societatea asigură serviciul public de alimentare cu apă potabilă și canalizare, în beneficiul comunității locale și al partenerilor săi.

 

II. PROFILUL ȘI MATRICEA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE S.C. UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L.

2.1. Profilul consiliului

Consiliul Local al Comunei Sfântu Gheorghe, în calitate de autoritate publică tutelară și asociat unic al societății, așteaptă din partea noului consiliu de administrație o implicare activă în vederea dezvoltării serviciului public de alimentare cu apă potabilă și canalizare, modernizării și extinderii infrastructurii tehnico-edilitare, atragerii de finanțări și implementării de proiecte cu impact comunitar.

Obiectivul strategic general este creșterea calității vieții prin dezvoltarea serviciilor publice de utilitate, stabilindu-se ca prioritate modernizarea și digitalizarea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare, asigurarea unui serviciu sigur, eficient și accesibil pentru cetățenii Comunei Sfântu Gheorghe, precum și creșterea competitivității prin implementarea unor practici moderne de guvernanță corporativă.

Conform actului constitutiv al societății, consiliul de administrație are următoarele atribuții:

a) convoacă Adunarea Generală a Asociaților societății și stabilește ordinea de zi, cu avizarea materialelor și documentelor aferente;
b) aduce la îndeplinire hotărârile Adunării Generale a Asociaților;
c) aprobă încheierea de către societate a oricăror acte juridice, cu excepția celor pentru care este necesară aprobarea AGA, potrivit dispozițiilor legii și actului constitutiv;
d) aprobă nivelul garanțiilor și modul de constituire al acestora pentru persoanele care au calitatea de gestionar;
e) supune anual aprobării AGA raportul de activitate și situațiile financiare;
f) în termen de 30 de zile de la data numirii, elaborează și prezintă AGA proiectul planului de administrare;
g) supune anual aprobării bugetul de venituri și cheltuieli și programul de activitate;
h) asigură gestionarea afacerilor societății;
i) aprobă structura organizatorică și regulamentul intern;
j) numește, suspendă și revocă directorii societății;
k) supraveghează activitatea directorilor;
l) stabilește remunerația directorilor, conform legii;
m) stabilește strategii și politici de dezvoltare și marketing;
 n) stabilește sistemul contabil și de control financiar și aprobă planificarea financiară;

o) avizează planul de investiții al societății;
p) introduce cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței, potrivit Legii nr. 85/2014;
 r) decide asupra altor probleme de competența sa, conform legii și actului constitutiv.

 

2.2. Atribuțiile și obligațiile administratorului

Activitatea societății fiind guvernată și de Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, precum și de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități  publice, administratorul are, în principal, următoarele atribuții și obligații:

a) respectă și monitorizează respectarea principiilor generale de transparență, continuitate, accesibilitate și tratament egal pentru toți beneficiarii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare;

b) încheie contracte de administrare și prestări de servicii conexe;

c) asigură accesul nediscriminatoriu la serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare;

d) elaborează strategia de organizare, funcționare și dezvoltare a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare;

e) gestionează fondurile financiare obținute din activitatea de operare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare;

f) poate atrage surse de finanțare de la instituții de credit sau investitori privați, în condițiile legii;

g) alte atribuții rezultate din legislația aplicabilă în domeniul serviciilor de utilități publice și al societăților comerciale.

Potrivit art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 158/2025, consiliul de administrație al societății UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L. este format din 3 (trei) membri, persoane fizice, cu experiență de minimum 3 ani în conducerea societăților, întreprinderilor publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome.

De asemenea, potrivit art. 28 alin. (3) din același act normativ, fiecare membru al consiliului de administrație trebuie să dețină studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și să dovedească o experiență profesională de minimum 7 ani în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice.

Profilul consiliului diferențiază între criterii de selecție obligatorii și criterii de selecție opționale, bazate pe competențe, identificate în urma analizei cerințelor contextuale:

• Criteriile obligatorii sunt competențe și trăsături care trebuie să fie îndeplinite de către toți candidații;
• Criteriile opționale sunt competențe și trăsături care pot fi îndeplinite de unii membri ai consiliului, dar nu neapărat de toți.

Criteriile obligatorii care trebuie folosite în cadrul procedurii de selecție sunt stabilite în conformitate cu art. 28 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025, și cu Anexa nr. 1a la H.G. nr. 639/2023

Criteriile obligatorii care trebuie folosite în cadrul procedurii de selecție sunt diferențiate în grupe și subgrupe, după cum urmează:

  1. Competențe (Obligatoriu):
    a) competențe specifice sectorului de activitate a întreprinderii publice;
    b) competențe profesionale de importanță strategică;
    c) competențe de guvernanță corporativă;
    d) competențe sociale și personale;
    e) experiență pe plan local și internațional;
    f) competențe și restricții specifice pentru funcționarii publici sau alte categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice;
     g) altele, în funcție de specificitatea întreprinderii publice.

 

B. Trăsături (Obligatoriu):
a) reputație personală și profesională;
b) integritate;
c) independență;
d) expunere politică;
e) abilități de comunicare interpersonală;
 f) altele, în funcție de specificitatea întreprinderii publice.

 

C. Alte criterii (Obligatoriu):
 a) Experiență de minimum 3 ani în conducerea societăților, întreprinderilor publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome, conform art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025;

b) Studii superioare cu diplomă de licență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale sau juridice și experiență profesională de minimum 7 ani în domeniul studiilor absolvite sau în domeniul de activitate al societății, conform art. 28 alin. (3) din același act normativ;
c) înscrieri în cazierul fiscal și judiciar;
d) criterii de gen;
 e) criterii suplimentare, în funcție de specificitatea întreprinderii publice și de prevederile legale aplicabile.

 

Criterii opționale:
a) mandate de administrator/director al unei întreprinderi publice sau private deținute anterior;
b) specializări în anumite domenii de activitate;
 c) cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională.

2.2. Matricea consiliului

Profilul consiliului se realizează pe baza unui tabel (matrice) care cuprinde competențele măsurabile, trăsăturile și pragul minim colectiv, stabilite în conformitate cu art. 28 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025, și cu Anexa 1a la H.G. nr. 639/2023, precum și condițiile care trebuie îndeplinite în mod ideal de membrii consiliului, individual și colectiv, împreună cu aptitudinile, cunoștințele, experiența și alte atribute ale membrilor în funcție, precum și ale potențialilor candidați.

Matricea consiliului de administrație conferă o expresie a acestor capacități pe care consiliul trebuie să le posede la nivel colectiv, printr-un set de competențe, abilități, alte condiții eliminatorii, ce trebuie îndeplinite individual și colectiv de membrii consiliului.

În matricea profilului consiliului, autoritatea publică tutelară stabilește definirea profilului de candidat pentru consiliu. Matricea profilului consiliului diferențiază între criteriile obligatorii și criteriile opționale necesar a fi îndeplinite de candidații pentru poziția de membru în consiliu.

 

  1. Criterii – Reprezintă categorii de competențe, trăsături, condiții necesare și interdicții derivate din profilul consiliului.
    B. Obligatoriu (Oblig.) sau Opțional (Opt.) – precizează dacă pentru scopul evaluării este necesar un anumit criteriu (Obligatoriu) sau nu (Opțional).
    C. Ponderea (0–1) – indică importanța relativă a competenței evaluate.
    D. Administratorii în funcție – pentru persoanele fizice: numele și prenumele administratorilor, ordonați alfabetic. Pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, nr. de înregistrare în registrul comerțului, CUI, numele și prenumele reprezentantului desemnat.

E. Candidații nominalizați – pentru persoanele fizice: numele și prenumele candidaților, ordonați alfabetic. Pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, nr. de înregistrare în registrul comerțului, CUI, numele și prenumele reprezentantului desemnat.

F. Totaluri:

  1. Total – suma punctajelor pentru un criteriu la nivel de consiliu;
  2. Total ponderat – suma punctajelor înmulțite cu ponderea asociată fiecărui criteriu;
  3. Pragul minim colectiv – nivel procentual minim necesar pentru validarea profilului;
  4. Pragul curent colectiv – nivel procentual calculat la un moment dat în baza evaluării.

G. Grila de punctaj a criteriilor – se utilizează pentru punctaj 1–5:

  • G1 – Competențe: combinația de cunoștințe, aptitudini, experiență și comportament;
  • G2 – Trăsături: calități individuale;
  • G3 – Alte condiții eliminatorii: criterii ce trebuie îndeplinite sau interdicții;
  • G4 – Subtotal/Total: punctajele individuale și colective;
  • G5 – Clasament: ierarhizarea candidaților pe baza punctajului total ponderat.

Prezenta matrice de evaluare este elaborată în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025, și cu Anexa nr. 1a la H.G. nr. 639/2023.

 

H. Grila de punctaj a competențelor

Scor

Nivel de competență

Descriere

N/A

Nu se aplică

Nu este necesar să aplicați sau să demonstrați această competență

1

Nivel de bază

Are o înțelegere a cunoștințelor de bază

2

Intermediar

Are un nivel de experiență dobândit prin formare fundamentală și/sau prin câteva experiențe similare. Înțelege și poate utiliza corect termeni, concepte, principii și acte normative aplicabile.

3

Competent

Este capabil să îndeplinească funcțiile asociate acestei competențe independent; a aplicat competența cu sprijin extern minim; poate analiza implicațiile schimbărilor.

4

Avansat

Îndeplinește sarcinile fără sprijin extern; este recunoscut ca expert în organizație; oferă idei practice și instruiește alte persoane.

5

Expert

Este cunoscut ca expert în domeniu; a demonstrat excelență în multiple consilii de administrație; este perceput ca inovator și lider în aplicarea competenței.

Tabel de rating:

Cunoștințe, aptitudini și experiență

Rating

Nivel de bază

1

Intermediar

2

Competent

3

Avansat

4

Expert

5

 

Componența Consiliului de Administrație trebuie să asigure o structură echilibrată și complementară de competențe, conform art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025, și art. 65 din Legea nr. 162/2017.
Din totalul de 3 membri:
• doi membri pot proveni din domenii precum științele economice, juridice, inginerești sau sociale, având experiență profesională de minimum 7 ani;
• cel puțin un membru trebuie să dețină competențe atestate în domeniul contabilității și auditului statutar, dovedite prin certificare ca auditor financiar sau experiență de minimum 3 ani în audit statutar ori în comitete de audit ale entităților de interes public.
 Această componență asigură îndeplinirea cerinței legale privind existența în cadrul consiliului a unui membru cu competențe specifice în contabilitate și audit statutar, precum și a diversității profesionale necesare pentru exercitarea colectivă a atribuțiilor de administrare.

Diversitate de gen și echilibru în componența consiliului:
Componența Consiliului de Administrație trebuie să respecte principiul egalității de șanse între femei și bărbați, asigurând o reprezentare echilibrată de gen, în sensul ca niciun gen să nu fie reprezentat în proporție mai mică de 1/3 din totalul membrilor consiliului, conform art. 14 alin. (3) din H.G. nr. 639/2023 și recomandărilor Uniunii Europene privind echilibrul de gen în organele de conducere ale întreprinderilor publice.

Reprezentare a autorității publice tutelare:
În componența Consiliului de Administrație poate fi inclus cel mult un membru provenit din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor instituții publice, conform art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025.
 Ceilalți membri trebuie să provină din mediul privat, economic, tehnic sau academic, astfel încât să asigure independența decizională, competența profesională și reprezentarea echilibrată a intereselor societății.

 

III. CRITERII FOLOSITE ÎN CADRUL MATRICEI

Toate criteriile folosite în cadrul matricei sunt descrise și asociate cu indicatori concreți, care sunt utilizați pentru evaluarea candidaților care aplică pentru calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Societății UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L., în conformitate cu art. 28 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025, și cu Anexa nr. 1a la H.G. nr. 639/2023.

 

A. COMPETENȚE (Obligatoriu)

1.1. Competențe specifice sectorului

1.1.1. Cunoașterea trăsăturilor pieței în care acționează societatea

Descriere:
 Candidatul trebuie să cunoască specificul sectorului serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, tendințele, modelele de dezvoltare și provocările majore care pot influența activitatea societății.

Indicatori:

  1. Identifică corect principalii actori ai pieței (autorități de reglementare, parteneri, competitori, beneficiari).
  2. Analizează modul în care factorii externi influențează activitatea societății.
  3. Evidențiază oportunități și riscuri relevante pentru dezvoltarea Societății UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L.

 

1.1.2. Gestionarea afacerii

Descriere:
 Stăpânirea elementelor de bază privind organizarea și gestionarea unei societăți de utilitate publică, cu orientare spre performanță și eficiență.

Indicatori:

  1. Demonstrează experiență în managementul organizațiilor similare (servicii comunitare sau de utilitate publică).
  2. Formulează indicatori de performanță și monitorizează rezultatele economico-financiare.
  3. Dovedește capacitate de redresare sau îmbunătățire a performanței unor entități administrate anterior.

 

1.2. Cunoștințe profesionale de importanță strategică/tehnică

1.2.1. Viziune și planificare strategică

Descriere:
 Capacitatea de a defini obiective strategice și de a evalua impactul pe termen lung al deciziilor.

Indicatori:

  1. Propune direcții strategice realiste pentru dezvoltarea societății.
  2. Utilizează metode moderne de analiză strategică.
  3. Înțelege și aplică principiile dezvoltării durabile.

 

1.2.2. Capacitatea de luare a deciziilor și de evaluare a impactului acestora

Descriere:
 Exercitarea unui raționament independent și responsabil în cadrul deciziilor colective.

Indicatori:

  1. Adoptă poziții independente, chiar contrare majorității, dacă sunt justificate.
  2. Evaluează consecințele deciziilor asupra societății și comunității.
  3. Solicită clarificări și expertiză suplimentară atunci când este necesar.

 

1.2.3. Marketing strategic

Descriere:
 Cunoștințe și experiență privind promovarea imaginii și serviciilor societății.

Indicatori:

  1. Contribuie la elaborarea sau evaluarea strategiilor de comunicare publică și informare a beneficiarilor.
  2. Interpretează date privind tendințele pieței și comportamentul consumatorilor de servicii publice.
  3. Propune metode inovatoare pentru creșterea vizibilității și a încrederii în serviciile societății.

 

1.2.4. Managementul riscului

Descriere:
 Înțelegerea și aplicarea tehnicilor de identificare și reducere a riscurilor organizaționale.

Indicatori:

  1. Identifică principalele riscuri operaționale, tehnice și financiare.
  2. Propune soluții de diminuare și control al riscurilor.
  3. Monitorizează aplicarea măsurilor de prevenire.

 

1.2.5. Competențe lingvistice

Descriere:
 Capacitatea de a utiliza cel puțin o limbă străină de circulație internațională.

Indicatori:

  1. Demonstrează cunoașterea limbii prin experiențe anterioare (negocieri, proiecte, studii).
  2. Utilizează limba străină în contexte profesionale.
  3. Poate comunica eficient cu parteneri internaționali.

 

1.2.6. Legislație

Descriere:
 Cunoașterea cadrului legislativ aplicabil societăților comerciale și sectorului serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

Indicatori:

  1. Cunoaște legislația societăților comerciale, a guvernanței corporative și a serviciilor publice de utilități (Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006, Legea apelor nr. 107/1996).
  2. Interpretează corect actul constitutiv și reglementările interne.
  3. Oferă soluții conforme juridic pentru situații complexe.

 

1.2.7. Finanțe și contabilitate

Descriere:
 Familiarizarea cu principiile financiar-contabile și responsabilitățile fiduciare.

Indicatori:

  1. Explică impactul financiar al deciziilor consiliului.
  2. Are experiență în analiza rapoartelor financiare.
  3. Aplică bune practici de gestiune financiară.

 

1.3. Guvernanță corporativă

1.3.1. Cunoașterea principiilor de guvernanță corporativă și a bunelor practici în domeniu

Descriere:
 Înțelegerea regulilor și principiilor guvernanței corporative.

Indicatori:

  1. Demonstrează cunoștințe solide privind rolul și atribuțiile Consiliului de Administrație.
  2. Promovează transparența și responsabilitatea decizională.
  3. Aplică bune practici de etică și conformitate.

 

1.3.2. Planificare și organizare

Descriere:
 Capacitatea de a structura activități și resurse pentru atingerea obiectivelor.

Indicatori:

  1. Propune structuri organizatorice eficiente.
  2. Definește termene și standarde de performanță.
  3. Utilizează resursele în mod eficient.

 

1.3.3. Monitorizarea performanței

Descriere:
 Supravegherea activității directorilor și a rezultatelor societății.

Indicatori:

  1. Analizează rapoartele financiare și operaționale.
  2. Evaluează îndeplinirea indicatorilor de performanță (KPI).
  3. Propune măsuri de corectare atunci când este necesar.

 

1.4. Social și personal

1.4.1. Abilități de comunicare și negociere

Descriere:
 Capacitatea de a comunica clar și de a negocia eficient.

Indicatori:

  1. Adaptează mesajul la interlocutor.
  2. Negociază soluții favorabile societății.
  3. Menține relații profesionale constructive.

 

1.4.2. Capacitatea de analiză și sinteză

Descriere:
 Aptitudinea de a analiza date complexe și de a formula soluții logice.

Indicatori:

  1. Identifică esențialul din informații complexe.
  2. Propune soluții realiste și argumentate.
  3. Explică impactul deciziilor asupra societății.

 

1.5. Experiență pe plan local și internațional

1.5.1. Experiență pe plan local

Descriere:
 Experiență în administrație sau organizații locale cu impact asupra comunității.

Indicatori:

  1. A deținut funcții de conducere în organizații locale.
  2. A contribuit la proiecte cu impact comunitar, în domeniul serviciilor publice de utilități.
  3. Are rețele de colaborare la nivel local.

 

1.5.2. Experiență pe plan internațional

Descriere:
 Cunoașterea reglementărilor și practicilor internaționale relevante.

Indicatori:

  1. A participat la proiecte internaționale.
  2. A aplicat modele sau bune practici europene din domeniul serviciilor publice.
  3. Poate reprezenta societatea în relații externe și parteneriate internaționale.

 

B. TRĂSĂTURI (Obligatoriu)

2.1. Reputație personală și profesională

Descriere:
 Reputație ireproșabilă, recunoscută în mediul profesional.

Indicatori:

  1. Nu a avut incidente de natură să afecteze reputația personală sau profesională.
  2. Este recomandat de profesioniști independenți, de preferință din domeniul serviciilor publice sau administrativ.
  3. Are recunoaștere în domeniul său de activitate și o conduită profesională constant pozitivă.

 

2.2. Integritate

Descriere:
 Onestitate, transparență și respectarea legii.

Indicatori:

  1. Respectă valorile, normele și regulamentele aplicabile.
  2. Evită și declară în mod deschis conflictele de interese.
  3. Tratează informațiile confidențiale cu responsabilitate și respect față de instituție.

 

2.3. Independență

Descriere:
 Capacitate de analiză critică și poziții independente în cadrul procesului decizional.

Indicatori:

  1. Nu este influențat de factori politici, economici sau personali.
  2. Susține puncte de vedere proprii și justificate pe baza argumentelor și datelor obiective.
  3. Încurajează diversitatea opiniilor și dezbaterea constructivă în cadrul Consiliului de Administrație.

 

2.4. Alinierea cu scrisoarea de așteptări

Descriere:
 Convergență între declarația de intenție a candidatului și obiectivele asociatului unic – Consiliul Local al Comunei Sfântu Gheorghe.

Indicatori:

  1. Abordează punctual obiectivele strategice stabilite în scrisoarea de așteptări.
  2. Propune soluții realiste și fezabile pentru atingerea acestor obiective.
  3. Demonstrează viziune strategică și înțelegere a priorităților comunității locale.

 

2.5. Expunere politică

Descriere:
 Nivel de expunere politică ce nu afectează independența decizională.

Indicatori:

  1. Nu are dependențe de structuri politice sau de interese partizane.
  2. Își menține neutralitatea decizională și obiectivitatea în procesul de administrare.
  3. Nu utilizează funcția de administrator în scopuri politice sau personale.

 

2.6. Abilități de comunicare interpersonală

Descriere:
 Claritate și coerență în comunicare, adaptare la context și la interlocutor.

Indicatori:

  1. Comunică eficient, oral și în scris, cu partenerii instituționali și colegii din consiliu.
  2. Ascultă activ, oferă feedback constructiv și respectă opiniile celorlalți.
  3. Poate transmite mesaje complexe într-o manieră accesibilă și convingătoare.

 

2.7. Diversitate de gen

Descriere:
 Respectarea echilibrului de gen și promovarea principiului egalității de șanse în cadrul consiliului.

Indicatori:

  1. Asigură reprezentare echilibrată între femei și bărbați în cadrul Consiliului de Administrație.
  2. Promovează egalitatea de șanse și participarea echitabilă în procesul decizional.
  3. Evită orice formă de discriminare, încurajând incluziunea și respectul reciproc.

 

3.1. Declarația de intenție

Descriere:
 Document care reflectă viziunea candidatului privind dezvoltarea și modernizarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare prestat de societate.

Indicatori:

  1. Abordează obiectivele stabilite în Scrisoarea de așteptări transmisă de Consiliul Local al Comunei Sfântu Gheorghe, în calitate de autoritate publică tutelară și asociat unic al societății.
  2. Propune soluții concrete, realiste și realizabile pentru creșterea eficienței operaționale, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității serviciilor oferite comunității.
  3. Demonstrează coerență, viziune strategică și capacitate de a corela obiectivele de dezvoltare ale societății UZINA DE APĂ SFÂNTU GHEORGHE S.R.L. cu interesele comunității locale și cu principiile guvernanței corporative.

 

D. ALTE CONDIȚII CARE POT FI ELIMINATORII (Obligatoriu)

4.1. Studii universitare de licență + experiență profesională relevantă

Descriere:
Candidații trebuie să fie absolvenți ai unui program de studii universitare de licență (diplomă de licență sau echivalentă) în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al societății și să dețină experiență profesională de minimum 7 ani în domeniile menționate, conform art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025.
 Lipsa acestei condiții duce la respingerea candidaturii.

Indicatori de departajare (rating 1–5):

  • 1 = studii universitare + experiență de 7 ani;
  • 2 = studii universitare + experiență de 8 ani;
  • 3 = studii universitare + experiență de 9 ani;
  • 4 = studii universitare + experiență de 10 ani;
  • 5 = studii universitare + experiență de minimum 11 ani.

 

4.2. Experiență în conducere

Descriere:
Candidații trebuie să aibă experiență de minimum 3 ani în conducerea societăților, întreprinderilor publice sau cu capital privat, ori a regiilor autonome, potrivit art. 28 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 158/2025.
 Această condiție este eliminatorie.

Indicatori de departajare (rating 1–5):

  • 1 = experiență de 3 ani în conducere;
  • 2 = experiență de 4 ani;
  • 3 = experiență de 5 ani;
  • 4 = experiență de 6 ani;
  • 5 = experiență de minimum 7 ani în conducere.

 

4.3. Lipsa înscrierilor în cazierul judiciar

Descriere:
 Condiție eliminatorie – candidatul nu poate participa la selecție dacă are înscrieri în cazierul judiciar.

Indicatori de departajare:

  • 5 = fără înscrieri (cazier judiciar curat);
  • 0 = eliminat (dacă există înscrieri).

 

4.4. Lipsa înscrierilor în cazierul fiscal

Descriere:
 Condiție eliminatorie – candidatul nu poate participa la selecție dacă are înscrieri în cazierul fiscal.

Indicatori de departajare:

  • 5 = fără înscrieri (cazier fiscal curat);
  • 0 = eliminat (dacă există înscrieri).

 

Alte restricții (Obligatoriu)

  1. Nu poate fi mai mult de un membru provenit din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice;
  2. Să nu facă parte concomitent din mai mult de 2 (două) consilii de administrație ale unor regii autonome sau societăți comerciale (această condiție va fi verificată și îndeplinită, în termenul legal, de către administratorii numiți în funcție în urma procedurii de selecție). 
  3. Se vor aplica criteriile pentru respectarea obligațiilor privind componența comitetului de audit din cadrul Consiliului de Administrație, conform art. 65 din Legea nr. 162/2017privind auditul statutar:
    • „Comitetul de audit trebuie să fie un comitet independent sau un comitet al consiliului de administraţie sau de supraveghere al entităţii auditate. Acesta este alcătuit din membri neexecutivi ai consiliului de administraţie sau de supraveghere al entităţii auditate şi/sau din membrii desemnaţi de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor entităţii auditate sau, pentru entităţile care nu au acţionari sau asociaţi, de un organism echivalent.” (art. 65 alin. 2)
    • „Cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să aibă competenţe în domeniul contabilităţii şi auditului statutar.” (art. 65 alin. 3)
    • „Comitetul de audit trebuie să aibă calificările prevăzute de lege în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea entitatea auditată.” (art. 65 alin. 4)
    • „Majoritatea membrilor comitetului de audit trebuie să fie independenţi de entitatea auditată. Preşedintele comitetului de audit este numit de membrii acestuia sau de către consiliul de supraveghere al entităţii auditate şi este independent de entitatea auditată.” (art. 65 alin. 5)
      1. În acest sens, cel puțin un post de administrator trebuie să fie ocupat de către o persoană cu competenţe în domeniul contabilităţii și auditului statutar, atestate cu documente justificative, potrivit cărora:
        • este autorizat ca auditor financiar şi înregistrat în Registrul public electronic de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, din Spaţiul Economic European sau din Elveţia; sau
        • deține experienţă de cel puţin 3 ani în audit statutar, dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România sau în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public, dovedită cu documente justificative.

Matricea Consiliului de Administrație, criteriile asociate și grilele de punctaj derivate din profilul consiliului vor fi în permanență revizuite și actualizate.

Scopul matricei este acela de a oferi un standard comun, formal, transparent și riguros pentru procesul de evaluare și selectare a candidaților pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație.

Prin utilizarea acestei matrice, Autoritatea Publică Tutelară – Consiliul Local al Comunei Sfântu Gheorghe și Comisia de selecție și nominalizare asigură o evaluare comparabilă, obiectivă și aliniată la cadrul legal aplicabil, respectiv O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, modificată prin Legea nr. 158/2025, și H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia.

 

COMISIA DE SELECȚIE ȘI NOMINALIZARE

 

Președinte: BĂLAN MIRA – Viceprimar al Comunei Sfântu Gheorghe, județul Tulcea
Membru: COSTENCU AURA – Referent, Primăria Comunei Sfântu Gheorghe, județul Tulcea
Expert independent: HR EXPERT INDEPENDENT S.R.L., prin reprezentant doamna Maria SUCIACHI
Secretar comisie: CARPOV – ANDREEV CĂTĂLINA  –  Consilier, Primăria Comunei Sfântu Gheorghe, Județul TULCEA