ANEXA NR. 3 la proiectul de hotărâre nr. 30 din 26.04.2024

Impozitul pe mijloacele de transport 

Capitolul I. Reguli generale

   Art. 1. (1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat  în  România  datorează  un  impozit  anual  pentru  mijlocul  de  transport,  cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.

   (2) Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România.

    (3) Impozitul pe mijloacele de transport se plăteşte la bugetul local al unităţi administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.

   (4) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.

Capitolul II. Scutiri de la plata impozitului pe mijloace de transport

    Art. 2.  Scutiri de la plata impozitului pe mijloace de transport:

    (1) Mijloacele de transport apartinand persoanelor fizice pentru care nu se datoreaza impozit sunt:

  a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului. Scutirea se acorda integral pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului, detinut in comun cu sotul sau sotia. In situatia in care o cota-parte din dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport apartine unor terti, scutirea nu se acorda pentru cota-parte detinuta de acesti terti;

 b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali, pe perioada in care au in ingrijire, supraveghere si intretinere persoane cu handicap grav sau accentuat si persoane incadrate in gradul I de invaliditate pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.  Scutirea se acorda integral pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului, detinut in comun cu sotul sau sotia. In situatia in care o cota-parte din dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport apartine unor terti, scutirea nu se acorda pentru cota-parte detinuta de acesti terti;

  c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 şi art. 5 alin. (1) - (3) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului; scutirea rămâne valabilă şi în cazul transferului mijlocului de transport prin moştenire către copiii acestora. Scutirea se acorda integral pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului, detinut in comun cu sotul sau sotia. In situatia in care o cota-parte din dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport apartine unor terti, scutirea nu se acorda pentru cota-parte detinuta de acesti terti. 

   d) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul in Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;

   e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;

   f) mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;

  g) autovehiculele acţionate electric.

   (2) Mijloacele de transport apartinand persoanelor juridice pentru care nu se datoreaza impozit sunt:  

 a) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;

 b) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public;

  c) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;

  d) mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;

  e) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenţii în situaţii de urgenţă;

   f) mijloacele de  transport  ale  instituţiilor sau  unităţilor care  funcţionează sub  coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului;

  g) mijloacele de transport ale fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

  h) mijloacele de  transport ale organizaţiilor care au  ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii;

   i) autovehiculele acţionate electric;

   j) autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;

  k) mijloacele de transport deţinute de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

   (3) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de transport pentru:

    a) mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol. În cazul scutirii sau reducerii impozitului pe mijloacele de transport acordate persoanelor juridice se vor avea în vedere prevederile legale în vigoare privind acordarea ajutorului de stat;

    b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului.

Scutirea se aplica incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care persoana depune documentele justificative.

 (4) Impozitul pe mijloacele de transport se reduce cu 50% pentru persoanele fizice care domiciliază în localitatile precizate în Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltări economico-sociale a judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

   (5) Scutirile sau reducerile de la plata impozitului pe mijloacele de transport, se acorda pe baza cererii persoanelor fizice si juridice si se aplica incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator,  pe baza documentelor doveditoare  valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, certificate de conformitate cu originalul, cu exceptia persoanelor prevazute la alin. (1) lit. b) pentru care scutirea se aplica incepand cu data de 1 a lunii urmatoare celei in care persoana depune documentele justificative. 

   (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport stabilită conform alin. (1) lit. b) în cazul persoanelor cu handicap temporar, care deţin un certificat de handicap revizuibil, se acordă începând cu data emiterii noului certificat de handicap, cu condiţia ca acesta să aibă continuitate şi să fie depus la organul fiscal local în termen de 45 de zile.

     Capitolul III. Calculul impozitului datorat pentru mijloacele de transport

    Art. 3. (1) Impozitul asupra mijloacelor de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezenta Anexă.

  1. În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200  cm3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

_______________________________________________________________________________

|Nr. |         Mijloace de transport cu tracţiune mecanică       | Lei/200 cm3  |

|crt.|                                                           | sau fracţiune|

|    |                                                          | din aceasta  |

___|___________________________________________________________|_____________|

|     I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta)         |

|________________________________________________________________2024_ │  2025_|

| 1  | Motociclete, tricicluri, cvadricicluri şi autoturisme cu |14,00 │   15,00|

|    | capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3, inclusiv     |              |

|____|_________________________________________________________ |_____________ |

| 2  | Motociclete, tricicluri şi cvadricicluri cu capacitatea  |15,00 │ 16,00 |

|    | cilindrică de peste 1.600 cm3                             |              |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 3  | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 şi  |30,00 │ 33,00 |

|    | 2.000 cm3 inclusiv                                        |              |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 4  | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 şi  |114,00│ 126,00|

|    | 2.600 cm3 inclusiv                                        |              |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 5  | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 şi  |231,00│ 255,00|

|    | 3.000 cm3 inclusiv                                        |               |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 6  | Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3  |464,00│ 521,00|

|    |                                                          |              |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 7  | Autobuze, autocare, microbuze                            |39,00 │ 43,00 |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 8  | Alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă|48,00 │ 53,00 |

|    | autorizată de până la 12 tone, inclusiv                  |              |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 9  | Tractoare înmatriculate                                  |23,00 │ 25,00 |

|____|__________________________________________________________|______________|

|                II. Vehicule înregistrate                                     |

|______________________________________________________________________________|

| 1  | Vehicule cu capacitate cilindrică                        | lei/200 cm3   |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 1.1| Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică           |7,00  │ 8,00   |

|    | < 4.800 cm3                                               |              |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 1.2| Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică           |9,00  │ 10,00 |

|    | > 4.800 cm3                                               |               |

|____|__________________________________________________________|______________|

| 2  | Vehicule fără capacitate cilindrică evidenţiată          |77,00 │ 85,00 |

|    |                                                          |              |

|____|__________________________________________________________|______________|

  (3) În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (5), impozitul pe mijloacele de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

 ___________________________________________________________________________

|       Masa totală maximă autorizată        | Impozit     |        |

|                                             | - lei –     |       |

|                                                2024       |  2025 |

|___________________________________________|_____________________|

| 1. Până la 1 tonă, inclusiv                 |    15,00    |  16,00|

|____________________________________________|_____________|_______|

| 2. Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone |    55,00    |  61,00|

|____________________________________________|_____________|_______|

| 3. Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone |    87,00    |  96,00|

|____________________________________________|_____________|_______|

| 4. Peste 5 tone                            |   102,00    | 113,00|

|____________________________________________|_____________|_______|

 

   (4) In cazu unui mijloc de transport pe apa, impozitul mijlocului de transport este egala cu suma corespunzatoare  din tabelul urmator :

 

Mijloacele de transport pe apa

Impozit      

-lei/an-

2024                                                   2025

1. luntre,barci fara motor, folosite pentru pescuit si uz personal

28,00

31,00

2. barci fara motor, folosite in alte scopuri

74,00

82,00

3. barci cu motor

280,00

309,00

4. nave de sport si agrement 

1436,00

1585,00

5. scutere de apa

280,00

309,00

6. remorchere si impingatoare :

 

 

   a) pina la 500 CP, inclusiv

745,00

822,00

   b) peste 500 CP si pina la 2000 CP, inclusiv

1164,00

1285,00

   c) peste 2000 CP si pina la 4000 CP, inclusiv

1787,00

1973,00

   d) peste 4000 CP

2980,00

3290,00

7.  vapoare- pentru fiecare 1000 tdw sau fractiune din acesta  

X

X

8.  ceamuri, slepuri si barje fluviale :

X

X

   a) cu capacitatea de incarcare pina la 1500 tone, inclusiv

242,00

267,00

   b) cu capacitatea de incarcare de peste 1500 tone si pina la    

        3000 tone, inclusiv

373,00

412,00

   c) cu capacitatea de incarcare de peste 3000 tone

653,00

721,00

Nota: Sumele exprimate in lei pentru anul 2025 rezultate din indexarea cu rata inflatiei de 10,4% este rotunjita in minus in sensul ca fractiunile sub 0,5 lei se neglijeaza, iar ceea ce depaseste 0,5 lei se intregeste la un leu, prin adaos.

     (5) Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt document  similar.

Capitolul IV. Declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport

    Art. 4  (1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care  deţine  dreptul  de  proprietate  asupra  unui  mijloc  de  transport  înmatriculat  sau  înregistrat  în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

    (2) În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrări mijlocului de transport.

   (3) În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau ropriet de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data eliberării cărţii de identitate a vehiculului (CIV) de către Registrul Auto Român şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.

   (4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

    (5) În cazul oricărei situaţii care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de transport inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, contribuabilul are obligaţia depuneri declaraţiei fiscale cu privire la mijlocul de transport la organul fiscal local pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile, inclusiv, de la modificarea survenită, şi datorează impozitul pe mijloacele de transport stabilit în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

  (6) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:

  a) impozitul pe mijloacele de transport se datorează de locatar începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii contractului de leasing financiar, până la sfârşitul anului în cursul căruia încetează contractul de leasing financiar;

   b) locatarul are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competenţă se înregistrează mijlocul de transport, în termen de 30 de zile de la data procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatarului, însoţită de o copie a acestor documente

  c) la încetarea contractului de leasing, atât locatarul, cât şi locatorul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la consiliul local competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului, însoţită de o copie a acestor documente.

   (7) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe mijloacele de transport.

   (8) Operatorii economici, comercianţi auto sau societăţi de leasing, care înregistrează ca stoc de marfă mijloace de transport, cumpărate de la persoane fizice din România şi înmatriculate pe numele acestora, au obligaţia să radieze din evidenţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) mijloacele de transport de pe numele foştilor proprietari.

   (9) Actul de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport se poate încheia şi în formă electronică şi semna cu semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare, între persoane care au domiciliul fiscal în România şi se comunică electronic organului fiscal local de la domiciliul persoanei care înstrăinează, organului fiscal local de la domiciliul persoanei care dobândeşte şi organului competent privind radierea/înregistrarea/înmatricularea mijlocului de transport, în scopul radierii/înregistrării/înmatriculării, de către persoana care înstrăinează, de către persoana care dobândeşte sau de către persoana împuternicită, după caz.

   (10) Organul fiscal local de la domiciliul persoanei care înstrăinează mijlocul de transport transmite electronic persoanei care înstrăinează şi persoanei care dobândeşte sau, după caz, persoanei împuternicite, respectiv organului fiscal local de la domiciliul dobânditorului, exemplarul actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport încheiat în formă electronică, completat şi semnat cu semnătură electronică, conform prevederilor legale în vigoare.

    În situaţia în care organul fiscal local nu deţine semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare, documentul completat se transmite sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică "Conform cu originalul".

    (11) Organul fiscal local de la domiciliul persoanei care dobândeşte mijlocul de transport completează exemplarul actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport încheiat în formă electronică, conform prevederilor în vigoare, pe care îl transmite electronic persoanelor prevăzute la alin. (9), semnat cu semnătura electronică.

    În situaţia în care organul fiscal local nu deţine semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare, documentul completat se transmite sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică "Conform cu originalul".

   (12) Persoana care dobândeşte/înstrăinează mijlocul de transport sau persoana împuternicită, după caz, transmite electronic un exemplar completat conform alin. (10) şi (11) organului competent privind înmatricularea/înregistrarea/radierea mijloacelor de transport. Orice alte documente necesare şi obligatorii, cu excepţia actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit în formă electronică şi semnat cu semnătură electronică, se pot depune pe suport hârtie sau electronic conform procedurilor stabilite de organul competent.

    (13) Actul de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit, în format electronic, potrivit alin. (9) se utilizează de către:

    a) persoana care înstrăinează;

    b) persoana care dobândeşte;

    c) organele fiscale locale competente;

    d) organul competent privind înmatricularea/înregistrarea/radierea mijloacelor de transport.

    (14) Orice alte acte, cu excepţia actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit în formă electronică şi semnat cu semnătură electronică, solicitate de organele fiscale locale pentru scoaterea din evidenţa fiscală a bunului, respectiv înregistrarea fiscală a acestuia, se pot depune şi electronic la acestea, sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică "Conform cu originalul" însuşită de către vânzător sau de cumpărător şi semnate cu semnătură electronică de către contribuabilul care declară.

    (15) Actul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, întocmit în forma prevăzută la alin. (9), încheiat între persoane cu domiciliul fiscal în România şi persoane care nu au domiciliul fiscal în România, se comunică electronic de către persoana care l-a înstrăinat către autorităţile implicate în procedura de scoatere din evidenţa fiscală a bunului. Prevederile alin. (10) şi (11) se aplică în mod corespunzător.

    (16) În cazul unei hotărâri judecătoreşti care consfinţeşte faptul că o persoană a pierdut dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport, aceasta se poate depune la organul fiscal local în formă electronică sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică "Conform cu originalul" şi semnată electronic în conformitate cu alin. (9) de către contribuabil.

 Capitolul V. Plata impozitului pe mijloacele de transport

   Art. 5 (1) Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.

(2)  Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe teren, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului  respectiv, se acordă o bonificaţie de 1%.

(3) Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili persoane fizice si juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.

 (4) În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al Comunei Sfantu Gheorghe, suma de 50 lei se refera la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora.

  (5) Neplata în termenele scadente atrage plata majorărilor de întârziere, conform legislaţiei în vigoare.