ANEXA NR. 2 la proiectul de hotărâre nr. 60 din 22.08.2025

 

Beneficiar : U.A.T. COMUNA SFÂNTU GHEORGHE

 

TEMĂ DE PROIECTARE 

NR. 4200 din 21 august 2025

 

Investiție :

„REABILITARE ENERGETICĂ – BLOC 2, STR. A I-A, NR. 134, COMUNA SFÂNTU GHEORGHE, JUD. TULCEA”


CUPRINS :

CAPITOLUL I – INFORMAȚII GENERALE   3

1.1.    Denumirea obiectivului de investiției : 3

1.2.    Ordonator principal de credite / investitor  3

1.3.    Ordonator secundar de credite: 3

1.4.    Beneficiarul investiției:  3

CAPITOLUL II – DATE DE IDENTIFICARE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII  3

2.1.    Informații privind regimul juridic, economic și tehnic al terenului și / sau al construcției existente, documentație cadastrală   3

2.2.    Particularități ale amplasamentului / amplasamentelor propus / propuse pentru realizarea obiectivului de investiții, după caz:  3

2.3.    Descriere succintă a obiectivului de investiții propus din punct de vedere tehnic și funcțional :  6

2.4.    Cadrul legislativ aplicabil şi impunerile ce rezultă din aplicarea acestuia   9

CAPITOLUL I – INFORMAȚII GENERALE

  1. Denumirea obiectivului de investiției : 

„REABILITARE ENERGETICĂ – BLOC 2, STR. A I-A, NR. 134, COMUNA SFÂNTU GHEORGHE, JUD. TULCEA”;

  1. Ordonator principal de credite / investitor: 

U.A.T. COMUNA SFÂNTU GHEORGHE;

  1. Ordonator secundar de credite:

U.A.T. COMUNA SFÂNTU GHEORGHE;

  1. Beneficiarul investiției: 

U.A.T. COMUNA SFÂNTU GHEORGHE;

CAPITOLUL II – DATE DE IDENTIFICARE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII

  1. Informații privind regimul juridic, economic și tehnic al terenului și / sau al construcției existente, documentație cadastrală

            Imobilul este situat în județul Tulcea, comuna Sfântu Gheorghe, Strada a I-a, nr. 134 conform Planul Urbanistic General aprobat.

   Tipul de proprietate: intabulare, drept de Proprietate, dobândit prin Lege cota actuală 1/1 Statul Român, conform Extrasului de Carte Funciară pentru Informare, Carte Funciară nr. 30054, Sfântu Gheorghe, cerere nr. 4007 din 21.01.2025.

   Suprafața terenului: 510 mp, conform Extrasului de Carte Funciară nr. 30054

   Restricții/servituți: nu sunt.

            Zona protejată: imobilul nu se află în zona de protecție a monumentelor istorice.

  1. Particularități ale amplasamentului / amplasamentelor propus / propuse pentru realizarea obiectivului de investiții, după caz:
  2. descrierea succintă a amplasamentului/amplasamentelor propus/propuse (localizare, suprafața terenului, dimensiuni în plan):

Amplasamentul investiției se identifică ca fiind pe un teren intravilan, amplasat în județul Tulcea, comuna Sfântu Gheorghe, Strada a I-a, nr. 134, intabulat cu număr cadastral 30054  și carte funciară Nr. 30054.

Suprafața construită existentă a clădirii analizate pentru actuala investiție (Blocul 2) este de 435,06 m2, iar suprafața desfășurată totală este de 1325,26 m2.

Imobilul este amplasat pe domeniul public.

Clădirea evaluată are funcțiunea de bloc de locuit. Regimul de înălțime al clădirii este Sth+P+2E.  Din punct de vedere geometric, forma în plan a clădirii poate fi asimilată unui dreptunghi, cu dimensiunile de 35m, respectiv 16m. 

Conform releveului, înălțimile de nivel sunt de 2,70m și sunt constante la toate nivelurile. 

Acoperișul este tip șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă ceramică. Apele pluviale sunt preluate prin sistemul de jgheaburi și burlane, care este degradat în mare parte.

  1. relațiile cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile:

Construcția este amplasată pe domeniul public, iar accesul se realizează atât din Strada a I-a, cât și din strada a IX-a.

  1. Imobilul are ca vecinătăți:
  2. Spre latura de Nord, imobilul se învecinează cu Blocul 1;
  3. Spre latura de Sud, imobilul se învecinează cu Strada a I-a;
  4. Spre latura de Est, imobilul se învecinează cu strada a IX-a;
  5. Spre latura de Vest, imobilul se învecinează cu o proprietate private.
  6. surse de poluare existente în zonă:

Nu au fost identificate surse de poluare în zonă.

  1. particularități de relief;

Din punct de vedere seismic, conform SR 11100-1/93, amplasamentul studiat se încadrează zonei macroseismice de gradul 81 pe scara MSK unde indicele 1 corespunde unei perioade de revenire de 50 ani (minimum).

Conform reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri”, indicativ P100-1/2013, amplasamentul prezintă o valoare de vârf a accelerației terenului pentru proiectare ag = 0,20 g, pentru cutremure cu intervalul mediu de recurență IMR = 225 ani și 20% probabilitate de depășire în 50 de ani. Perioada de control (colț) a spectrului de răspuns este Tc = 0,7” sec.

În conformitate cu ultimele regionări climatice ale teritoriului României, Delta Dunării se încadrează în zona climei temperat-continentale. Delta Dunării prezintă un climat de stepă specific zonei temperate asupra căruia au o influență moderatoare Marea Neagră și bălțile din cuprinsul regiunii gurilor Dunării. 

În luna ianuarie la suprafața solului valorile termice sunt negative, ele scăzând la -4°C, iar la adâncimea de 10 cm în sol valorile medii lunare abia coboară sub 0°C; în luna iulie, la suprafața solului, temperaturile medii lunare sunt de circa 24°C, iar la adâncimea de 10 cm în sol este mai mică decât cea de la suprafață cu circa 3°C.

  1. nivel de echipare tehnico-edilitară al zonei și posibilități de asigurare a utilităților:

Toate utilitățile existente pe terenul studiat sunt asigurate de la rețeaua orașului.

  1. existența unor eventuale rețele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/protejare, în măsura în care pot fi identificate:

Nu au fost identificate rețele edilitare în amplasament care să necesite relocare / protejare.

  1. posibile obligații de servitute:

Nu este cazul.

  1. condiționări constructive determinate de starea tehnică și de sistemul constructiv al unor construcții existente în amplasament, asupra cărora se vor face lucrări de intervenții, după caz;

Imobilul nu se învecinează cu alte construcții existente în amplasament. Nu există condiționări constructive determinate de construcții cu care se învecinează.

  1. reglementări urbanistice aplicabile zonei conform documentațiilor de urbanism aprobate - plan urbanistic general/plan urbanistic zonal și regulamentul local de urbanism aferent:

Folosință actuală: Curți construcții, în suprafață de 193 mp, situat în tarla 32, parcela 660, conform Extrasului de Carte Funciară nr. 30052, Sfântu Gheorghe.

Destinația propusă: conform Planului Urbanistic General aprobat, zona construibilă, zona INSTITUȚII PUBLICE ȘI SERVICII, subzona comerț, alimentație publică – IS co.

  1. existența de monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate sau de protecție:

 

Inmobilul nu se află în zona de protecție a monumentelor istorice.

  1. Descriere succintă a obiectivului de investiții propus din punct de vedere tehnic și funcțional :

Pe terenul din strada a I-a, nr. 134, comuna Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea, clădirea analizată are funcțiunea de locuințe colective, este compusă din două scări de bloc, cu un regim de înălțime Sth+P+2E.

  1. destinație și funcțiuni:

Clădirea evaluată are funcțiunea de bloc de locuit. Regimul de înălțime al clădirii este Sth+P+2E.  Din punct de vedere geometric, forma în plan a clădirii poate fi asimilată unui dreptunghi, cu dimensiunile de 35m, respectiv 16m. 

  1. caracteristici, parametri și date tehnice specifice, preconizate:

Obiectivul de investiție este reprezentat de reabilitarea din punct de vedere energetic a următorului imobil:

Bloc 2 – Strada a I-a, nr. 134

Conform releveului, înălțimile de nivel sunt de 2,70m și sunt constante la toate nivelurile. 

Acoperișul este tip șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă ceramică. Apele pluviale sunt preluate prin sistemul de jgheaburi și burlane, care este degradat în mare parte.

Beneficiarul nu a putut pune la depoziția echipei de elaboratori Cartea Tehnică a construcției completă sau alte documente mai vechi din perioada execuției. In absența Cărții tehnice, se pot face referiri numai la constatările de pe teren concretizate în relevee și poze precum și la informații colectate prin discuțiile purtate cu reprezentanți ai beneficiarului. Cu toate acestea s-a dispus de informații folositoare din proiectele tip IPCT seria 944 (din perioada 1980-1985), seria 1400 (în perioada 1986-1989) și seria 1340/B (blocuri P+4E).

Construcția a fost edificată în perioada 1988-1989. În decursul existentei sale construcția a trecut printr-o serie de acțiuni excepționale însemnate cum ar fi cutremurele din anii 1992, 1996 și cele ulterioare cu focarul în zona Vrancea. 

Nu s-au efectuat reparații capitale, desființări parțiale sau extinderi.

În baza releveului fotografic și a vizitelor din amplasament se constată o exploatare bună a imobilului, fiind semnalate anumite degradări, dar majoritatea dintre ele sunt de natura lucrărilor de întreținere și reparații.

  1. nivelul de echipare, de finisare și de dotare, exigențe tehnice ale construcției în conformitate cu cerințele funcționale stabilite prin reglementări tehnice, de patrimoniu și de mediu în vigoare:

Având în vedere situația existentă a clădirii, elaborarea documentației tehnice se va face pentru cel puțin următoarele tipuri de lucrări:

  • Lucrări de reparații la nivelul subsolului;
  • Lucrări de reabilitare termică a clădirii conform Auditului Energetic;
  • Lucrări de reabilitare termică a sistemului de furnizare a energiei termice;
  • Lucrări de reabilitare a sistemului de distribuire a apei reci cât și a apei calde;
  • Lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat pentru spațiile comune;
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice pentru consum propriu;
  • Repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și / sau afectează funcționalitatea clădirii;
  • Refacerea integrală a acoperișului tip șarpantă, prin realizarea unei noi structuri din lemn și învelitoare din țiglă ceramică;
  • Refacerea finisajelor interioare în spațiile comune și în zonele de intervenție
  • Lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare ( uși de acces, ferestre);
  • Repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii;
  1. număr estimat de utilizatori:

Numărul estimat de utilizatori este de aproximativ 45 persoane.

  1. durata minimă de funcționare, apreciată corespunzător destinației / funcțiunilor propuse:

Conform H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe,  cu modificările și completările ulterioare.

  1. Nevoi / solicitări funcționale specifice:

Investiția, nu va modifica structura funcțională a clădirii.

Investiția va prevedea măsuri de reparare/protecție la nivelul elementelor constructive ale clădirii.

Investiția va prevedea măsuri de eficientizare energetică pentru reducerea consumurilor cu energia primară conform tabelului de mai jos :

Rezultate

Diminuarea procentuală Valorică la finalul implementării proiectului față de indicatorii actuali

Consumul anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/m2 an)

 minim 50%

Consumul de energie primară (kWh/m2 an)

minim 30%

Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent kgCO2/m2 an)

minim 30%

 

  1. corelarea soluțiilor tehnice cu condiționările urbanistice, de protecție a mediului și a patrimoniului:            

Nu este cazul.

  1. stabilirea unor criterii clare în vederea soluționării nevoii beneficiarului:

- creșterea eficienței energetice a clădirii în scopul reducerilor emisiilor de carbon prin sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în clădirii;

- îmbunătățirea performanțelor de siguranță și exploatare a construcției existente, inclusiv a instalațiilor aferente, în scopul prelungirii duratei de exploatare prin aducerea acestora la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege.

- îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpantelor și învelitoarelor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii;

- reabilitarea și modernizarea instalațiilor pentru prepararea și transportul agentului termic, apei calde menajere și a sistemelor de ventilare și climatizare, inclusiv sisteme de răcire pasivă, precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor aferente și racordarea la sistemele de încălzire centralizată, după caz;

- utilizarea surselor regenerabile de energie pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea apei calde de consum;

- implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie (ex. achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru promovarea și gestionarea energiei electrice);

- înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață;

- orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului (înlocuirea lifturilor și a circuitelor electrice - scări, subsol, lucrări de demontare a instalațiilor și echipamentelor montate, lucrări de reparații la fațade etc.);

- realizarea de strategii pentru eficiență energetică (ex. strategii de reducere a CO2) care au proiecte implementate prin Programul Regional 2021-2027.

 

  1. Cadrul legislativ aplicabil şi impunerile ce rezultă din aplicarea acestuia

Elaborarea documentațiilor se va face cu respectarea conținutul cadru și exigențelor stabilite de legislația și reglementările tehnice în construcții în vigoare, dintre care enumerăm:

  • HOTĂRÂRE nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice Ordinul nr. 863 din 2 iulie 2008 pentru aprobarea "Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii".
  • Legea nr.10/1995 – privind calitatea in constructii, cu completarile si modificarile ulterioare;
  • Hotărâre nr. 273 din 14 iunie 1994 (*actualizată*) privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora;
  • Legea nr.50/1991 republicata privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu completarile și modificarile ulterioare;
  • Ordinul 839/ 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
  • Legea 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice;
  • Legea 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul;



INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SFÂNTU GHEORGHE

Claudiu-Dragoș CLADIADE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

                                                                                                                   SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SFÂNTU GHEORGHE


Monica DIMACHE