Având în vedere cererea depusă de dna Babencu Maria și înregistrată sub nr.1732/19.04.2021;
Ținând cont de:
a) Referatul de aprobare al domnului primar Sidorencu Valentin, înregistrat sub nr. 2276/26.05.2021;
b) Raportul Compartimentului de specialitate înregistrat sub nr. 2269/26.05.2021;
c) Raportul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Sfântu Gheorghe;
În temeiul art.139 alin.(1) coroborat cu art.5 lit. ee) și art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SFÂNTU GHEORGHE ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE:
Art.1 Se aprobă alocarea din bugetul local cap. 68.02.57 – asistența socială, a unor sume pentru acordarea unor ajutoare de urgență unor familii sau persoane singure aflate în situații de necesitate, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Compartimentul Financiar Contabilitate, Impozite și Taxe și Asistență socială vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.3 Secretarul general al comunei Sfântu Gheorghe, județul Tulcea va asigura comunicarea prezentei hotărâri, Primarului comunei Sfântu Gheorghe, Instituției Prefectului - Județul Tulcea, precum și autorităţilor și persoanelor interesate și va asigura publicarea pe pagina de internet www.primariasfântugheoghetulcea.ro..
INIȚIATOR PROIECT:
Valentin SIDORENCU,
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SFÂNTU GHEORGHE,
Monica DIMACHE