ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 14 din 17.02.2025

CONVENȚIE PENTRU PRELUAREA CAPACITĂȚILOR ENERGETICE REZULTATE DIN LUCRAREA

 „Extindere rețea JT iluminat public în zona lotizată și rețea de iluminat stradal”

Nr. ........... din ...........................

 

În temeiul prevederilor art. 27, alin. (4) din Metodologia pentru evaluarea condițiilor de finanțare a investițiilor pentru electrificarea localităților ori pentru extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice aprobate prin Ordinul președintelui ANRDE nr. 36/2019, cu modificările și completările ulterioare,

1. Părțile:

Comuna SILIȘTEA, județul Constanța, strada Primăriei nr. 121, tel./fax: 0241/820449, e-mail primaria_silistea@yahoo.com, cod fiscal 4514853, reprezentată legal prin Primar, SOARE MIHAI, în calitate de autoritate publică, denumită în continuare Autoitate publică locală

și

Rețele Electrice Dobrogea S.A, cu sediul în localitatea Constanța, Str. Nicolae Iorga, nr. 89A, telefon nr. 0372 415 973 Fax 0372 875 995, înregistrată la Oficiul Registrului Comertului cu nr. J13/791/2002, CUI nr. 14500308, reprezentată prin Manager Unitatea Teritoriala Ialomița ce lucrează în baza deciziei 32/2021, PASTORCICI GEORGE FLORIN, în calitate de Operator de rețea, denumit în continuare Operator,

Au convenit încheierea prezentei Convenții, în următoarele condiții:

2. Obiectul convenției

2.1. Obiectul Convenției îl constituie preluarea de către Operator, respectiv predarea de către Autoritatea publică locală a capacităților energetice aferente investiției „Extindere rețea JT iluminat public în zona lotizată și rețea de iluminat stradal”, finalizată conform Precesului-Verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.3603/23.09.2024, în conformitate cu art. 27, alin. (4) din Ordinul președintelui ANRE nr. 36/2019, cu modificările și completările ulterioare.

2.2. Investiția „Extindere rețea JT iluminat public în zona lotizată și rețea de iluminat stradal” a fost realizată în baza proiectului tehnic întocmit de SC RDB Vending SRL, avizat de Rețele Electrice Dobrogea cu Avizul nr. 18256679/30.09.2023.

2.3. Capacitățile energetice ale rețelei electrice de distribuție care fac obiectul prezentei convenții și care vor intra în proprietatea Operatorului, sunt următoarele:

 

 

Sat Siliștea

Nr.

crt.

Nume stradă

Stâlp SC 10005

Stâlp SC 10002

Valoare lucrări

(lei)

1

Str. Narciselor

2

3

120,706.00

2

Str. Brândușelor

3

2

3

Str. Zambilei

2

5

4

Cablu TYIR 3x70+54,6 mmp -  520 ml

 

Sat Țepeș Vodă

Nr.

crt.

Nume stradă

Stâlp SC 10005

Stâlp SC 10002

Valoare lucrări

(lei)

1

Str. Teilor

2

7

231,487.62

2

Str. Caișilor

1

2

3

Str. Livezilor

2

8

4

Str. Vișinilor

2

3

5

Str. Salcâmilor

-

4

6

Cablu TYIR 3x70+54,6 mmp -  1150 ml

 

TOTAL stâlpi SC 10005 - 14 buc., SC 10002 - 34 buc.

TOTAL Cablu TYIR 3x70+54,6 mmp -  1670 ml

 

2.4. Elementele componente ale rețelei electrice de distribuție descrise la punctul 2.3 au fost realizate prin finanțare integrală de către Autoritatea publică locală și trec în proprietatea Operatorului, cu obligația Operatorului de a restitui valoarea lor până la data de ………….….., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

2.5.Elementele rețelei electrice de distribuție descrise la pct. 2.3 se preiau efectiv la data încheierii prezentei convenții și intră în proprietatea Operatorului la data achitării integrale a  valorii stabilită prin prezenta convenție.

 

3. Documentele aferente preluării

3.1. Documentele Convenției sunt:

a) Cerere predare capacități energetice;

b) Autorizația de Construire nr. 155/27.03.2024; 

c) Procesul Verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3603/23.09.2024;

d) Proiect Tehnic nr.1/2023 elaborat de SC RDB Vending SRL;

e) Avizul Comisiei Tehnice faza PT+CS nr. 18256679/30.09.2023 emis de către Rețele Electrice Dobrogea;

f) Cartea Tehnică;

g) Planurile de amplasament și de situație vizate spre neschimbare, anexe la AC nr. 155/27.03.2024;

h) Scheme electrice monofilare;

i) Lista capacităților energetice ce vor fi predate;

j Hotarărea Consiliului Local privind predarea către Rețele Electrice Dobrogea S.A. a capacităților energetice aferente investiției „Extindere rețea JT iluminat public în zona lotizată și rețea de iluminat stradal”.

 

4. Preț și termen de plată

4.1. Valoarea investiției este de…………………….. lei cu TVA și a fost calculată pe baza valorii nete contabile, la data preluării, respectiv la data încheierii prezentei convenții.

4.2. Operatorul se obligă să restituie Autorității publice locale valoarea investiției pusă la dispoziția Operatorului de către Autoritatea publică locală până cel mai tărziu la data de ……………

4.3. În cazul în care Operatorul nu își îndeplinește obligația de restituire a valorii în termenul prevăzut la pct. 4.2 acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu dobânda datorată pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, aplicată la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârzieire, începând cu data scadentă și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor aferente asumate. Penalitățile nu pot depăși cuantumul valorii investiției.

 

5. Durata și intrarea în vigoare

5.1. Convenția intră în vigoare la data semnării și produce efecte până la plata integrală de către Operator a sumei reprezentând obligația de restituire a valorii prevăzute la art. 4.1 din prezenta convenție, dar nu mai târziu de data de ……….

 

6. Obligațiile și drepturile Operatorului

6.1. Obligațiile Operatorului sunt următoarele:

a) să preia capacitățile energetice ce fac obiectul prezentei Convenții, conform prevederilor legale în vigoare și a procesului verbale de predare/primire;

b) să returneze valoarea investiției pusă la dispoziția Operatoului de către Autoriatea publică locală, conform cap. 4 din Convenție;

c) să finanțeze, la expirarea duratei de viață a capacităților energetice preluate sau în situațiile prevăzute în reglkementările în vigoare, investițiile necesare înlocuirii elementelor rețelei pentru asigurarea continuității și calității serviciului de distribuție;

d) să opereze și să întrețină rețeaua preluată cu scopul funcționării în condiții de siguranță a acesteia, conform normelor în vigoare.

6.2. Operatorul are următoarele drepturi:

a) să folosească rețeaua electrică preluată;

b) să dezvolte rețeaua de distribuție preluată;

c) să utilizeze întreaga capacitate a rețelei, respectiv să utilizeze elementele descrise la pct. 2.3.;

d) să asigure racordarea la rețeaua preluată a noilor solicitanți, cu respectarea prevederilor legale.

e) să solicite documente tehnico-economice care să facă dovada calității materialelor și lucrărilor efectuate, precum și a valorii investiției preluată prin prezenta Convenție.

f) să înlocuiască elemente de rețea, în urma unor necesități apărute în scopul modernizării, măririi capacității rețelei electrice sau ca urmare a creșterii gradului de uzură ori deteriorării acesteia.

 

7. Drepturile și obligațiile Autorității publice locale

7.1. Obligațiile Autorității publice locale sunt următoarele:

a) să predea Operatorului capacitățile energetice aferente investiției, conform prevederilor legale în vigoare și procesului verbal de predare/primire;

b) să predea cartea tehnică a construcției către Operator, în termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării plății valorii investiției, pe bază de proces verbal de predare/primire.

7.2. Autoritatea publică locală are următroarele drepturi:

a) să încaseze la termen valoarea aferentă lucrărilor de realizare a capacităților electrice de distribuție;

b) să calculeze și să solicite Operatorului penalitățile de întârziere pentru neplata la termenul convenit, în condițiile prevăzute la pct.4.3.;

 

8. Dreptul de proprietate

8.1. Rețelele electrice de distribuție ce fac obiectul prezentei Convenții vor fi în proprietatea Operatorului după achitarea integrală a valorii investiției.

 

9. Soluționarea litigiilor

9.1. Părțile vor face toate demersurile pentru a rezolva pe cale amiabilă orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ele în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea Convenției.

9.2. În cazul în care, după 15 zile de la apariția unei divergențe cu privire la clauzele din Convenție, părțile contractante nu reușesc să o rezolve în mod amiabil, fiecare poate solicita ca disputa să se soluționeze de către instanța de judecată competentă.

 

10.Dispoziții finale

10.1. Toate modificările intervenite în Convenție se vor face numai prin act adițional, semnat de reprezentanții legali ai ambelor părți.

 

 

Prezenta Convenție s-a încheiat astăzi, …….., în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

 

 

             OPERATOR,                                                                                                                                                                   AUTORITATE PUBLICĂ LOCALĂ,

REȚELE ELCTRICE DOBROGEA S.A.                                                                                                                                               COMUNA SILIȘTEA

                MANAGER,                                                                                                                                                                                     PRIMAR,

PASTORCICI GEORGE FLORIN                                                                                                                                                               SOARE MIHAI