proiectului de hotărâre privind aprobarea colaborării interinstituționale din cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului
persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”
În temeiul prevederilor art 136 aliniatul (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iniţiez prezentul proiect de hotărâre, în susţinerea căruia formulez următoarele argumente:
În perioada ianuarie 2025 – decembrie 2029 se derulează proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în calitate de lider, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială .
Acest proiect vizează exclusiv unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural. Scopul proiectului este creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei prin dezvoltarea serviciilor comunitare integrate în comunitatea nostră și se adresează persoanelor/grupurilor vulnerabile din zonele rurale: vârstnici, copii, populația de etnie romă, tineri, persoane cu dizabilități sau cu alte nevoi speciale, familiile/aparținătorii, profesioniștii care lucrează în cadrul serviciilor care se adresează persoanelor vulnerabile. Serviciile comunitare integrate furnizate vizează următoarele:
- realizarea de evaluări și planuri de intervenție pentru fiecare persoană care beneficiază de sprijin;
- participarea la furnizarea pachetului minim de asistență socială la nivelul SPAS;
- alte intervenții de sprijin la nivelul persoanelor/familiilor vulnerabile, în funcție de nevoia specifică, prin identificarea și convenirea în cadrul întâlnirilor/ședințelor de management de caz: pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile din comunitățile rurale, alături de serviciile primare (pachete de sprijin material, consiliere etc) se acordă sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de viață: mici amenajări sau reparații/renovări urgente ale locuinței pentru asigurarea unor standarde de locuire de bază sau creșterea performanțelor școlare ale copiilor vulnerabili etc;
- furnizarea pachetului de sprijin alimentar pentru participarea copiilor de vârstă școlară la educație;
- furnizarea de servicii de îngrijire, inclusiv la domiciliu, pentru activități instrumentale de viață și activități de bază ale vieții cotidiene și, cu sprijinul PNRR, pentru servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice;
- creșterea nivelului de educație și participare a persoanelor care beneficiază de servicii comunitare integrate, îmbunătățirea accesului la servicii de consiliere și mediere școlară/logopedie/servicii de sprijin, împreună cu reducerea abandonului școlar;
- identificarea și monitorizarea beneficiarilor de servicii de asistență medicală comunitară prin oferirea de servicii integrate cu serviciile de medicină de familie și medicină de specialitate, după caz;
- referirea persoanelor care beneficiază de servicii comunitare integrate către serviciile de ocupare (în vederea identificării unui loc de muncă, orientării și profesionale, participării la cursuri de formare/recalificare etc.) pentru a sprijini participarea acestora la viața socială și activarea sprijinului social și de vecinătate;
- elaborarea și implementarea unor planuri de dezvoltare individuală, familială și comunitară pe termen scurt, mediu și lung;
- dotarea cu echipamentele necesare furnizării serviciilor în spații comune din comunitate (mașină de spălat, frigider etc.) de care să beneficieze persoanele cu un grad ridicat de vulnerabilitate și care au condiții de viață și de locuit improprii, conform anchetelor sociale;
- alte intervenții comunitare (dezvoltare comunitară, campanii/acțiuni de informare și promovare în comunitate pentru cunoașterea/existența/crearea echipelor comunitare).
Pentru furnizarea serviciilor integrate sociale, educaționale și medicale va fi creată o echipă comunitară integrată alcătuită, în principal, din: asistent social, tehnician asistență socială, asistent medical comunitar consilier școlar, logoped, profesor itinerant şi de sprijin.
Pentru implementarea acestui proiect, administrația publică locală din fiecare comună participantă va semna Protocolul de colaborare cu cele patru instituții centrale: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), Ministerul Sănătății (MS), Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Faţă de cele prezentate, propun spre analiză, dezbatere şi aprobare, în vederea emiterii unei hotărâri, proiectul de hotărâre iniţiat.
PRIMARUL COMUNEI SILIȘTEA,
MIHAI SOARE