REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind aprobarea Calendarului manifestărilor cultural-artistice, sportive, sociale, educative și religioase care se vor desfăşura în comuna Siliştea în anul 2026
În temeiul prevederilor art 136 aliniatul (1) din O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iniţiez proiectul de hotărâre privind aprobarea Calendarului manifestărilor cultural-artistice care se vor desfăşura în comuna Siliştea în anul 2025, în susţinerea căruia formulez următoarele argumente:
Potrivit prevederilor Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completarile ulterioare, ordonatorii principali de credite au obligația de a întocmi programele de activităţi ce urmează a fi finanţate de la bugetele locale şi de a le supune spre aprobare e Consiliului Local.
Agenda evenimentelor pentru anul 2026 cuprinde manifestări cultural-artistice devenite deja tradiţie în comuna noastră precum Ziua Internaţională a Femeii, Ziua Internaţională a Copilului, Sărbătorile pascale, Zilele comunei Siliştea, serbările dedicate Zilei de 1 decembrie şi Sărbătorilor de iarnă, dar și activități sportive și educative.
Scopul organizării activităţilor cultural-artistice, sportive și educative cuprinse în proiect este de a satisface nevoile culturale ale comunităţii prin oferirea de produse şi servicii culturale diverse şi creșterea gradului de acces al cetățenilor la viața culturală locală, de a contribui la dezvoltarea aptitudinilor și inclinațiilor copiilor și tinerilor din comună.
Cultura şi tradiţia locului este şi va rămâne unul dintre cele mai accesibile limbaje de comunicare.
Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să luaţi în dezbatere acest proiect de hotărâre şi să îl adoptaţi în forma prezentată.
PRIMARUL COMUNEI SILIȘTEA,
MIHAI SOARE