Act Aditional nr. ...... din data de ...........................
la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor Publice de alimentare cu apă şi de canalizare înregistrat sub nr. 22/05.03.2010, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară
„Aqua Invest Mureş” şi sub nr. 202662/05.03.2010 la Compania Aquaserv SA Tîrgu Mures
Încheiat între :
1. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară « Aqua Invest » Mureş, (denumită Asociaţia), cu sediul in loc. Tg. Mureş, str. Primăriei, nr.2, înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa Judecătoriei Tg. Mureş, sub nr. 26/2008, reprezentată prin domnul Peter Ferenc- în calitate de preşedinte al Asociaţiei, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, în calitate de Autoritate Delegantă, pe de o parte, şi
2. Compania Aquaserv S.A. Tîrgu Mures, cu sediul în Tîrgu Mureş, str. Kós Károly nr. 1, judeţul Mureş, avand Cod de Inregistrare Fiscala RO 10755074, înmatriculată la ONRC Mureş, sub nr. J26/464/1998, cont curent nr. RO92 INGB 0011 0000 2915 8911 deschis la Banca ING – Sucursala Tg. Mureş, reprezentată prin domnul Sipos Levente, având funcţia de director general, în calitate de Operator, pe de altă parte,
Având în vedere Hotărârea Adunării generale a asociaţilor a ADI Aqua Invest Mureş, nr.…/………….., privind aprobarea modificării Contractului de delegare a gestiunii nr.22/202.662/2010, respectiv art.36, precum şi Hotărârile Consiliilor locale membre ale asociaţiei în acest sens,
În temeiul art. 61 din Contract - Dispoziţii generale, a intervenit prezentul act adiţional prin care, părţile de comun acord convin modificarea şi completarea contractului, după cum urmează:
Art.1- Se modifică şi se completează Articolul 36 – Preţurile, Tarifele şi alte surse de venit, din Contract– Dispozitii Generale, având următorul conţinut:
“Articolul 36 – Preţurile, Tarifele şi alte surse de venit
1. Operatorul este autorizat să furnizeze Utilizatorilor, servicii de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, în condiţiile stipulate în titlul III al Dispoziţiilor Speciale – Partea Comună.
La Data Intrării în Vigoare, Operatorul va aplica preţurile şi tarifele avizate şi aprobate conform reglementărilor legale pentru fiecare localitate în parte valabile la aceea dată.
2. Operatorul va încasa toate veniturile rezultate din prestarea şi facturarea Serviciilor precum şi veniturile din prestarea şi facturarea serviciilor conexe şi orice alte drepturi băneşti prevăzute de legislaţia în vigoare.
3. Tarifele practicate pentru serviciile de apă şi de canalizare-epurare se vor baza pe principiul acoperirii tuturor costurilor aferente activităţilor:
* costuri de operare si exploatare;
* costuri de întreţinere şi reparaţii;
* costuri cu amortizarile si deprecierile;
* costuri financiare;
* redevenţa;
* realizarea de investiţii;
* plata serviciului datoriei aferente creditelor contractate (incluzând principalul, dobânzile şi comisioanele aferente);
* impozite şi taxe
* alte costuri
Preţurile şi tarifele includ o cotă de profit stabilită conform legii.
Structura tarifelor şi nivelele de tarifare trebuie să descurajeze risipa şi consumul în exces, şi trebuie să fie stabilite ţinând cont de gradul de suportabilitate al consumatorilor.
Operatorul va pregăti un plan de afaceri pe baza căruia se va stabili o strategie de tarifare pentru următorii cinci ani. Strategia de stabilire a tarifelor începând cu data intrării în vigoare a prezentului contract va incorpora şi prevederile Hotărârii nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice.
Strategia de tarifare va presupune ajustari ale tarifelor cu inflatia in fiecare an pe durata valabilitatii prezentei Strategii de tarifare si cresteri in termeni reali rezultate in urma proiectelor de dezvoltare/modernizare sau din Planul de Afaceri. In contractul de delegare va fi inclus un tabel cu ajustari ale tarifelor in termeni reali necesare pentru a asigura o dezvoltare durabila a operatorului, realizarea de investitii pentru a indeplini cerintele Directivelor Europene si accesarea fondurilor nerambursabile.
4. Ajustarile tarifelor in termeni reali
La data de 1 ianuarie al fiecarui an specificat in tabel tarifele vor fi ajustate in termeni reali, dupa cum urmeaza:
Strategia de tarifare | Tarif inițial (RON/m3)* | 2024 | 2025 | 2026 | 2027 | 2028 | 2029 | 2030 |
Tarif apă | 5,77 | 12,42% | 1,37% | 10,00% | 2,00% | 0,00% | 28,00% | 1,20% |
Tarif apă uzată | 5,16 | 10,16% | 1,41% | 7,50% | 3,00% | 1,50% | 3,50% | 1,20% |
Tarif apă potabile produsă și transportată în vederea redistribuirii | 2,35 | 0,00% | 0,00% | 4,00% | 4,00% | 4,00% | 10,00% | 4,00% |
Tarif apă uzată transportată și epurată, preluată din alte sisteme | 2,21 | 0,00% | 0,00% | 1,50% | 1,50% | 1,00% | 2,00% | 2,00% |
Tarif canalizare apa pluviala | 0,94 | 0,00% | 0,00% | 2,76% | 4,00% | 4,00% | 4,00% | 4,00% |
Tarifele mai sus menţionate reprezintă o estimare a tarifelor minime necesare luând în considerare evoluţia viitoare a costurilor de operare şi impactul proiectului de investiţii finanţat din fonduri nerambursabile. Aceste tarife pot suferi ajustări în funcţie de următoarele elemente:
- condiţionalităţile incluse în decizie/contract de finanţare pentru obţinerea finanţării din fonduri nerambursabile sau de la bugetul de stat;
- condiţionalităţile incluse în contractul de împrumut pentru co-finanţarea proiectului finanţat din fonduri nerambursabile;
- rezultatele proiecţiilor financiare din planul de afaceri realizat de Societate
- impactul strategiilor viitoare de investiţii în conformitate cu master planul
- rezultatele Analizei Cost-Beneficiu
- reducerea volumului de vânzări într-o masura semnificativă
- Cresterea costurilor operatorului ca urmare a redeventei, a impactului cursului de schimb valutar, a cresterii de preturi la energie electrica, gaz, combustibili, apa bruta, materii prime si materiale, a modificarilor de legislatie si a imbunatatirii tehnologiilor sau operarii sistemelor de apa-canal
Majorarile in termeni reali se vor aplica conform formulei specificate la punctul 5 (Ajustarea tarifelor cu inflatia). La ficare data de ajustare a tarifelor calcul tarifului aplicabil va tine seama de Tariful Initial, ajustarile in termeni reali cumulate aplicabile de la data tarifului initial pana la ajustarea curenta, Indicele Preturilor de Consum de la data Tarifului Initial si ultimul Indece a Preturilor de Consum disponibil.
În orice localitate in care operarea potrivit Contractului de delegare începe după unificarea preţurilor/tarifelor, se vor aplica preţurile şi tarifele unice precum şi creşterile în termeni reali prevăzute pentru intreaga arie de operare.
5. Ajustarea tarifelor cu inflatia
Ajustarile tarifelor pentru serviciile de furnizare a apei şi de canalizare-epurare în termeni reali prevăzute punctul 4 (Ajustarile tarifelor in termeni reali) de mai sus nu includ: (a) inflaţia din perioada cuprinsă între ajustările tarifare realizate în conformitate cu punctul 4 (Ajustarile tarifelor in termeni reali); şi (b) TVA.
Tarifele pentru serviciile de furnizare a apei şi de canalizare-epurare, in afara ajustarilor în termeni reali conform punctului 4 (Ajustarile tarifelor in termeni reali), vor fi ajustate pentru a reflecta inflaţia, in fiecare an pe durata valabilitatii prezentei Strategii tarifare, potrivit următoarei formule:
Tn+i = Tn x (1+a n+1) x (1+a n+2) x ….. x (1+a n+i) x In+i
Unde:
Tn+i – tariful la data “n+i”;
Tn – tariful iniţial, de la de la 1 noiembrie 2022;
an+1, a n+2 – ajustări în termeni reali ale tarifului la datele “n+1”şi “n+2”;
an+i – ajustări în termeni reali ale tarifului la data “n+i”;
In+i – inflaţia aferentă ajustării “n+i”, care se calculează conform următoarei formule:
In+i = IPC x (1+INF)m/12
IPI
Unde:
IPC – cel mai recent Indice al Preţurilor disponibil publicat de Institutul Național de Statistiscă;
IPI – Indicele Preţurilor iniţial, de la data Tn, respectiv 31 octombrie 2022 ;
INF – inflaţia pentru perioada de 12 luni înainte de cel mai recent Indice al Preţurilor disponibil;
m – numărul de luni între data celui mai recent Indice al Preţurilor disponibil şi data efectivă a noului tarif; şi
Indicele Preţurilor – Indicele General al Preţurilor publicat lunar de Institutul Naţională de Statistică a României;
6. Prin acceptarea şi semnarea prezentului contract de delegare, Consiliile Locale ale Unităţilor Administrativ Teritoriale acceptă acest mecanism de tarifare.
În prima jumătate a fiecărui an, prin actualizarea planului de afaceri al operatorului, se va estima necesitatea de ajustări de tarife suplimentare. În cazul în care aceste creşteri de tarife suplimentare sunt necesare, Operatorul va pregăti un studiu în acest sens, care va fi supus aprobării fiecărei Unităţi Administrativ Teritoriale, prin intermediul Asociaţiei.
Tarifele vor include toate costurile ocazionate de sarcinile apărute ulterior semnării delegării gestiunii.
Conform prevederilor legale, Operatorul va prezenta ANRSC documentaţia de ajustare a tarifelor conform legislaţiei în vigoare şi metodologiei de calcul prezentate.
În toate cazurile, Autoritatea Delegantă va împuternici Operatorul să aplice tarifele rezultate din contractul de delegare a gestiunii şi să furnizeze Utilizatorilor servicii de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, în condiţiile stipulate în titlul III al Dispoziţiilor Speciale – Partea Comună.”
Restul clauzelor contractuale, râmăn nemodificate.
Prezentul Act adiţional nr...... /…….........., a fost încheiat azi, ..................... în 4 ( patru) exemplare originale, câte două exemplare originale pentru fiecare parte semnatară, urmând ca ADI Aqua Invest Mureş, în termen de până la 5 zile de la data încheierii prezentului, să comunice copii certificate ale acestui act adiţional cu fiecare membru al Asociaţiei. Prezentul Act adiţional nr...... /..................... intră în vigoare la data încheierii.
Autoritate delegantĂ Operator
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară COMPANIA AQUASERV SA
AQUA INVEST MUREŞ
prin Preşedinte prin DIRECTOR GENERAL