Art. 1. Se aprobă implementarea de către Comuna Snagov a proiectului „Furnizare de autovehicule noi pur electrice pentru modernizarea parcului auto al Comunei Snagov”, în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2025–2030”, în conformitate cu finanțarea aprobată și cu prevederile Contractului de finanțare încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a investiției în cuantum de 360.000 lei, aferentă achiziționării unui număr de 3 autovehicule noi, pur electrice, valoare finanțată integral din finanțarea nerambursabilă acordată de Administrația Fondului pentru Mediu, prin acordarea unui număr de 3 ecotichete în valoare de 120.000 lei fiecare.
Art. 3. Se aprobă realizarea investiției în limita valorii totale de 360.000 lei, fără suplimentarea acesteia din bugetul local al Comunei Snagov.
Art. 4. Se aprobă includerea obiectivului de investiții „Furnizare de autovehicule noi pur electrice pentru modernizarea parcului auto al Comunei Snagov”, în valoare totală de 360.000 lei, în Lista obiectivelor de investiții a Comunei Snagov aferentă anului 2026, finanțarea investiției fiind asigurată prin 3 ecotichete în valoare de 120.000 lei fiecare, acordate de Administrația Fondului pentru Mediu, conform Contractului de finanțare.
Art. 5. Se aprobă demararea și derularea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect achiziționarea unui număr de 3 autovehicule noi, pur electrice, cu o valoare estimată totală de 360.000 lei, cu respectarea prevederilor legislației în materia achizițiilor publice, precum și a condițiilor prevăzute în Ghidul de finanțare și în Contractul de finanțare încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Art. 6. Se împuternicește Primarul Comunei Snagov, domnul Mihai Anghel, să semneze, în numele și pentru Comuna Snagov, toate documentele necesare implementării proiectului, derulării procedurii de achiziție publică și îndeplinirii obligațiilor asumate prin Contractul de finanțare.
Art. 7. Primarul Comunei Snagov, prin compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 8. Secretatul general al comunei Snagov va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului - Județul Ilfov pentru controlul de legalitate, Primarului comunei Snagov și o va aduce la cunoștința publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local al comunei Snagov.