Nr. 6 / 31.01.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea încheierii Actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) nr.3640/09.09.2024

Inițiator proiect

Ioan-Dimitrie JURA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

31 Ianuarie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Socodor

Comuna Socodor

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 6 din 31.01.2025

privind aprobarea încheierii Actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) nr.3640/09.09.2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi, republicată (r1), cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată (r1), cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile art.129, alin.7, lit. n) și alin.(14) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. adresa nr. 4862 din 05.12.2024 a  Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad, cu privire la încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transferul deşeurilor municipale în staţiile de transfer Bârzava, Chișineu-Criș și Sebiș, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitul de deşeuri nepericuloase şi la instalaţiile integrate de tratare al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare nr. 3640/09.09.20245;
  2. Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transferul deşeurilor municipale în staţiile de transfer Bârzava, Chișineu-Criș și Sebiș, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitul de deşeuri nepericuloase şi la instalaţiile integrate de tratare al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare nr. 3640/09.09.2024;
  3. Nota de control încheiată în ziua de 26.07.2023 la sediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Judeţul Arad care cuprinde constatările și măsurile dispuse prin nota de control a ANRSC;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al primarului Comunei Socodor, inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr.192/17.01.2025;
  2. raportul compartimentului de specialitate nr. 193/17.01.2025;
  3. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei socodor

întrunit în a 3-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 - Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transferul deşeurilor municipale în staţiile de transfer Bârzava, Chișineu-Criș și Sebiș, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitul de deşeuri nepericuloase şi la instalaţiile integrate de tratare al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare nr. 3640/09.09.2024, conform anexei.

Art.2 - Se mandatează Președintele Asociației să semneze în numele şi pe seama Consiliul Local al comunei Socodor, Actul adițional nr. 1 la Contractul de delegare (operare a stațiilor de transfer) prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transferul deşeurilor municipale în staţiile de transfer Bârzava, Chișineu-Criș și Sebiș, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitul de deşeuri nepericuloase şi la instalaţiile integrate de tratare al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare nr. 3640/09.09.2024 cu operatorul FCC ENVIRONMENT ROMÂNIA SRL.

Art.3 - Se aprobă tarife distincte facturate de către operatorul S.C. FCC Environment Romania S.R.L. pentru activitățile componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Arad, respectiv transfer al deşeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă, după cum urmează:

TARIFE

Lei/tonă, lei/mc, lei/pers/lună

T1=Tt reciclabile tarif pentru transferul deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă - exprimat în lei/tonă respectiv lei/m3 și lei/persoană/lună;

178.24 lei/tonă, 33.87 lei/m3, respectiv:

Zona 2 -  Urban – 0.95  lei/persoană/lună

Zona 2 -  Rural -  0.47 lei/persoană/lună

T2=Tt reziduale tarif pentru transferul deşeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere şi similare şi al altor deşeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă - exprimat in lei/tonă respectiv lei/m3 și lei/persoană/lună;

161 lei/tonă, 30.59 lei/mc, respectiv:

Zona 2 -  Urban – 2.38 lei/persoană/lună

Zona 2 -  Rural -     1.17 lei/persoană/lună 

T3= Tt biodeşeuri tarif pentru transferul biodeşeurilor exprimat in lei/tonă respectiv lei/m3 și lei/persoană/lună

159.76 lei/tonă, 30.35 lei/m3, respectiv:

Zona 2 -  Urban – 1,77 lei/persoană/lună

Art.4 - Se mandatează domnul Jura Ioan Dimitrie să voteze în numele şi pe seama Consiliului Local al comunei Socodor, în cadrul Adunării Generale a Asociaților, art. 1, 2 și 3 din prezenta hotărâre.

Art.5 -  În situația în care reprezentantul Consiliului Consiliul Local al comunei Socodor, desemnat la art. 4, se  află în imposibilitatea exercitării mandatului încredințat, interesele Consiliului Local Socodor în Adunarea Generală  a Asociaţilor, vor fi reprezentate de către domnul Hanza Remus-Ovidiu, având funcția de consilier primar.

Art.6 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al Comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad  şi se  duce la cunoştinţă publică  prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local şi se comunică cu Instituţia Prefectului-Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.          

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ramona CRIȘAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR,

Gheorghe CRIȘAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 6 / 31.01.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 6 / 31.01.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.01.2025
2 Comunicarea către primar 31.01.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.02.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 03.02.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 03.02.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 31.01.2025