Nr. 90 / 28.08.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea tarifelor aferente utilizării statiilor de reîncărcare vehicule electrice amplasate în comuna Socodor, județul Arad

Inițiator proiect

Ioan-Dimitrie JURA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

28 August 2026

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Socodor

Comuna Socodor

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 90 din 28.08.2026

privind aprobarea tarifelor aferente utilizării statiilor de reîncărcare vehicule electrice amplasate în comuna Socodor, județul Arad

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.30 și art.44 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. prevederile Ordinulului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr.103/2022 pentru aprobarea Procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public a punctelor de  reîncarcare pentru vehiculele electrice; 
  3. prevederile art. 129 alin.(2) lit. a), lit. b), lit.c) și lit.d), alin.(4) lit. c) și lit. f) și alin.(7) lit. i), lit.k) și s) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Strategia de dezvoltare a Comunei Socodor pentru perioada 2021-2027;
  2. Contractul de finanțare nerambursabile nr.140392 din 12.12.2022 pentru proiectul intitulat „Construire locuințe pentru tineri în comuna Socodor, județul Arad” și Contractului de finanțare nerambursabilă nr.11193/27.01.2026 pentru proiectul intitulat „Renovare energetică moderată a corpului de vestiare din cadrul bazei sportive Socodor, județul Arad, pentru stațiile de reîncărcare prevăzute a se realiza în cadrul fiecărui proiect, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență ( PNRR); 
  3. Contractul de finanțare nr.500/GES/28.12.2023 încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu prin care se finanțează realizarea a 2(două) stații de reîncărcare;
  4. faptul că, potrivit legislației în vigoare (Legea energiei electrice și gazelor naturale  nr. 123/2012), unitățile administrativ - teritoriale nu pot furniza energie electrică  către terți și nu pot desfășura activități de comercializare a acesteia și ținând seama de necesitatea punerii în funcțiune a infrastructurii de  reîncărcare pentru asigurarea accesului public în vederea valorificării investiției realizate din Planul Național de Redresare și Reziliență, pe de o parte și realizarea indicatorilor asumați prin contractele de finanțare nerambursabilă, pe de altă parte;

Luând act de:

  1. ​referatul de aprobare al primarului Comunei Socodor, inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr.2683/20.08.2026;
  2. raportul compartimentului de specialitate întocmit de către doamna Ilieși Brigitta Claudia, inspector în de cadrul Compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe și de către domnul Pășcuțiu Gheorghe-Florin, inspector în cadrul Compartimentului de Urbanism, înregistrat cu nr. 2684/20.08.2026;
  3. oferta nr.1899/20.08.2026 de servicii de administrare și operare stații de reîncărcare mașini electrice 2026-2027, emisă de SC Smart Business&Technologies Solutions SRL;
  4. fișa de calcul privind prețul energiei electrice și propunerea de tarifare conform structurii de cost pentru stațiile de reîncarcare  a vehiculelor   electrice, care cuprinde energia electrică și alte taxe plătite de comuna Socodor către furnizorul de energie electrică;
  5. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Socodor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei socodor

întrunit în a 23-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1- (1)  Se aprobă tariful de 2,14 lei/kWh cu TVA indus pentru utilizarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice amplasate pe raza comunei Socodor, județul Arad.

(2)  Tariful este calculat conform Fișei de stabilire preț, anexă la prezenta hotărâre și include:

  • costul energiei electrice active consumate, stabilit de comuna Socodor este de 1,50 lei/kwh conform ofertei furnizorului.
  • comisionul de 4,95%  perceput de operatorul economic Smart  Business  & Tehnologies Solutions  SRL, din care:
  • TVA-ul  este transferat către platforma Voltrelli pentru utilizarea aplicației și costurile anuale  de mentenață ale stației de reîncărcare.

Art.2 - Tariful va fi actualizat ori de câte ori modificările pieței energetice sau ale comisioanelor bancare/comerciale impun acest lucru, în baza documentelor justificative în conformitate cu prevederile contractuale aplicabile, astfel încât să fie acoperite toate costurile fără ca beneficiarul -  Comuna Socodor să obțină profit.

Art.3 - Cu  ducerea  la  îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se  încredințează Primarul comunei Socodor, județul Arad, cu sprijinul echipelor de  implementare a  proiectelor finanțate prin P.N.R.R. și A.F.M.

Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Socodor, echipelor de implemetare a proiectulor finanțate prin PNRR și AFM, Compartimentului financiar-contabil, impozite și taxe, se duce la cunoștință publică prin afișare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local şi se comunică cu Instituția Prefectului-Județul Arad, Serviciul Juridic.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan-Cornel TEOREAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR,

Gheorghe CRIȘAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 90 / 28.08.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 90 / 28.08.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.08.2026
2 Comunicarea către primar 28.08.2026
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 10.09.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 03.09.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 07.10.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 28.08.2026