Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului Comunei Socodor, inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr.523/19.02.2021;
- raportul compartimentului de specialitate nr. 524/19.02.2021;
- raportul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Comunei Socodor;
- adresa 3652 din 19 februarie 2021 emisă de Agenția Națională pentru Locuințe, prin care se solicită completarea documentație care însoțește studiul de fezabilitate;
- prevederile art.3, alin.(1) din Legea nr.152/1998 privind înființarea ANL, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.2, alin.(1) din HG nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.129, alin.2, lit. d), alin.(7), lit. e) și alin.(8) lit. b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Votul exprimat de către cei 10 consilieri prezenţi la şedinţă, din cei 11 în funcţie, din care toți cei 10 consilieri au votat ”pentru”.
În temeiul art.139 alin.(3) lit. g) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1: Se aprobă transmiterea în folosință gratuită către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a terenului destinat programului „Construire locuințe pentru tineri în vederea închirierii” în suprafață de 3.540 m, situat în localitatea Socodor nr.66, înscris în CF.304305 Socodor, nr. topografic 304305, aflat în proprietatea privată a comunei Socodor, pe perioada realizării investiției.
Art.2: Predarea-primirea terenului prevăzut la art.1 se va face pe bază de proces-verbal de predare primire, între Comuna Socodor și Agenția Națională pentru Locuințe.
Art.3: Comuna Socodor va realiza, prin alocarea de sume de la bugetul local, utilitățile și
dotările tehnico-edilitare aferente pentru asigurarea condițiilor de locuit, pe terenul în
suprafață de 3.540 m, situat în localitatea Socodor nr.66, înscris în CF.304305 Socodor, nr.
topografic 304305, aflat în proprietatea privată a comunei Socodor, teren pe care se vor construi locuințele pentru tineri destinate închirierii.
Art.4: Se mandatează Primarul comunei Socodor, domnul Jura Ioan Dimitrie pentru încheierea și semnarea contractului privind transmiterea terenului în folosință gratuită și a procesului verbal de predare-primire a terenului prevăzut la art.1, care se vor încheia între Comuna Socodor și Agenția Națională pentru Locuințe.
Art.5:Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului Comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Socodor, Compartimentului urbanism, Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) şi se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro şi se comunică cu Instituţia Prefectului-Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Remus-Ovidiu HANZA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR,
Gheorghe CRIȘAN