Având în vedere:
- referatul de aprobare al primarului Comunei Socodor, inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr.1980/18.06.2021;
- referatul de specialitate întocmit de domnul Crișan Gheorghe secretar general, înregistrat sub nr. 1981/18.06.2021;
- avizele comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local al Comunei Socodor;
- adresa nr.3214/26.04.2021 transmisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Arad, înregistrată la Primăria Socodor cu nr.1422/05.05.2021, prin care se comunică numărul maxim de posturi pentru anul 2021, alocat Primăriei comunei Socodor;
- prevederile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile OUG 84/2001 privind înființarea, organizarea șu funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederilor art. III din OUG nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.5 lit. ee), art.129 alin.2 lit. a), alin.3 lit. c), art. 539 lit. b), art.540, art.541 și art.542, art.554 alin.(7) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Votul exprimat de către cei 9 consilieri prezenţi la şedinţă, din cei 11 în funcţie, din care toți cei 9 consilieri au votat ”pentru”, fiind îndeplinită condiția de majoritate simplă, cerută de prevederile art.139 alin.1 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art.139 alin.(1) și art.196, alin.1, lit.a din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă Organigrama și Statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Socodor, județul Arad, conform următoarelor modificări din cadrul Compartimentului Implementare proiecte cu finanțare nerambursabilă, unde se înființează două noi posturi contractuale, după cum urmează:
- inspector de specialitate, debutant, funcție contractuală de execuție, vacantă, studii
superioare;
- referent, debutant, funcție contractuală de execuție, vacantă, studii medii;
Art.2 Organigrama – Anexa 1 și Statul de funcții – Anexa 2, fac parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art.3 Se aprobă numărul maxim de posturi pe anul 2021 pentru aparatul de specialitate al Primarului comunei Socodor, serviciilor publice de interes local şi structurilor funcționale din subordinea Consiliului local Socodor, după cum urmează:
- Demnitari – 2;
- Nr. total de funcţii publice – 13, din care:
- Nr. total de funcţii publice specifice de conducere – 1,
- Nr. total de funcții publice specifice de execuție – 1,
- Nr. total de funcţii publice de execuţie – 7,
- Nr. total de funcții publice exceptate potrivit art.III alin (2) și anexă pct.2 lit.c din O.U.G. nr. 63/2010 – 4 funcții publice de execuție;
- Nr. total de posturi contractuale – 20, din care:
- Nr. total de posturi contractuale de execuţie – 8,
- Nr. total de posturi contractuale exceptate potrivit art.III alin (2) și anexă pct.4 din O.U.G. nr. 63/2010 – 12.
Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoana responsabilă cu resurse umane din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Socodor.
Art.5 Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului Comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor şi responsabilului cu resursele umane şi se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro şi se comunică cu Instituţia Prefectului-Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ioan IGNA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR,
Gheorghe CRIȘAN