Art. 1 - Art.1 din cuprinsul H.C.L.nr. 97/2020 se modifică după cum urmează: „Se aprobă aplicarea taxei/sac colectat a deșeurilor municipale după principiul „Plătești cât arunci”, cu aplicabilitate începând cu data de 1 ianuarie 2022, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Art.2 din cuprinsul H.C.L. nr.97/2020 se modifică după cum urmează: „Se desemnează domnul Teorean Ioan Cornel – viceprimar, domnul Pășcuțiu Gheorghe Florin - inspector în cadrul Compartimentului financiar-contabil, impozite și taxe și domnul Boțoc Cătălin-Adrian - inspector în cadrul Compartimentului SVSU Socodor pentru punerea în aplicare a procedurii „Plătești cât arunci””.
Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad, persoanelor desemnate cu punerea în aplicare a procedurii şi se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro şi se comunică cu Instituţia Prefectului - Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.