Nr. 86 / 29.07.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea prelungirii contractului de comodat pentru cabinetele medicilor de familie din cadrul Dispensarului Uman Socodor până la 30 iunie 2027

Inițiator proiect

Ioan-Dimitrie JURA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

29 Iulie 2022

Hotărâre

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Socodor

Comuna Socodor

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 86 din 29.07.2022

privind aprobarea prelungirii contractului de comodat pentru cabinetele medicilor de familie din cadrul Dispensarului Uman Socodor până la 30 iunie 2027

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 2146 - 2153 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile art.456 alin.(1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile Ordinul ministrului sănătății nr. 2.182/2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului pentru investiția specifică I1.1: Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară din cadrul pilonului V: Sănătate și reziliență instituțională — componenta 12: Sănătate — investiția I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești;
  4. prevederile art.5 lit. cc), art.129 alin.(6), lit. b) și ale alin.(7), lit. b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:


  1. cererea domnului Micoară Adolf Aladar - medic specialist - medicina de familie și a doamnei doctor Rani Cristina – medic specialist - medicina de familie;  

Luând act de:

  1. referatul de aprobare nr.2335/18.07.2021 a primarului Comunei Socodor privind aprobarea prelungirii contractului de comodat pentru  cabinetele medicilor de familie din cadrul Dispensarului Uman Socodor;
  2. referatul de specialitate înregistrat sub nr.2336/18.07.2021 întocmit de către secretarul general al Comunei Socodor, domnul Crișan Gheorghe și domnul Pășcuț Gheorghe Florin, inspector în cadrul Compartimentului Financiar contabil, impozite și taxe;
  3. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Socodor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei socodor

întrunit în a 19-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă prelungirea contractelor de comodat, date în administrare gratuită către Cabinetul medical în care funcționează Dr. Micoară Adolf Aladar, medic de familie și către Cabinet medical în care funcționează Dr. Rani Cristina, medic de familie, până la data de 30 iunie 2027.

Art. 2 - Se împuternicește domnul primar Jura Ioan Dimitrie să semneze actele adiționale cu privire la prelungirea valabilității contractelor de comodat. 

Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al UAT Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor, Dr. Micoară Adolf Aladar, Dr. Rani Cristina, Compartimentului financiar contabil impozite și taxe, se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro şi se comunică cu Instituţia Prefectului - Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Raul PALCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR,

Gheorghe CRIȘAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 86 / 29.07.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 86 / 29.07.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.07.2022
2 Comunicarea către primar 29.07.2022
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.08.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 11.08.2022
5 Aducerea la cunoștință publică 03.10.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 29.07.2022