Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 76 / 06.07.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind stabilirea unor amplasamente, diminuarea unor suprafețe și intabularea în domeniul privat al Comunei Socodor a unor suprafețe de teren

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Raportul compartimentelor de resort

Raport Agricol

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Socodor

Comuna Socodor

Proiect de hotărâre

Nr. 76 din 06.07.2023

privind stabilirea unor amplasamente, diminuarea unor suprafețe și intabularea în domeniul privat al Comunei Socodor a unor suprafețe de teren

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile Legii nr.18/1991, republicată, privind fondul funciar, ale Legii 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente;
  2. prevederile Ordinului ANCPI nr.600/2023 al Directorului General al ANCPI pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidentele de cadastru și carte funciara;
  3. prevederile art.129 alin.2 lit.c) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;

Ținând cont de:

  1. necesitatea reglementării din punct de vedere tehnic și juridic a amplasamentelor imobilelor, conform realității din teren;
  2. planul parcelar întocmit de P.F.A. Rus Cristinel în vederea stabilirii unor amplasamente conform situației terenurilor deținute de proprietari;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al primarului Comunei Socodor, inițiator al proiectului de hotărâre, înregistrat cu nr.2272/06.07.2023;
  2. referatul de specialitate, înregistrat cu nr.2273/06.07.2023;
  3. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Socodor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei socodor

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă modificarea unor amplasamente a imobilelor cuprinse în planul parcelar, conform anexei la prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă intabularea A470/6 cu suprafața de 1.823 mp, ce reprezintă diferența de suprafață de la imobilul cu nr.top.369/1, înscris în CF 306105 Socodor.

Art. 3 - Se aprobă intabularea A470/7 în suprafață de 24.223 mp, rezervă U.A.T. Socodor.

Art. 4 - Se aprobă diminuarea suprafeței de teren înscrisă în CF 306374 Socodor, proprietate privată a Comunei Socodor, de la suprafața de 53.115 mp la suprafața de 27.068 mp.

Art. 5 - Cu ducerea la îndeplinire a prezenței hotărâri se încredințează domnul Jura Ioan Dimitrie, primarul comunei Socodor.

Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al UAT Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor, Oficiului Județean de Castru și Publicitate Imobiliară Arad, se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro şi se comunică cu Instituţia Prefectului-Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SOCODOR

Ioan-Dimitrie JURA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR

Gheorghe CRIȘAN

Rezultate voturi