Art.1 - Se aprobă susținerea proiectului, disponibilitatea contribuției proprii și implementarea proiectului „Identificarea, evidențierea și dezvoltarea patrimoniului cultural în zona Socodor - Szabadkígyós” prin realizarea proiectului în comuna Socodor „Amplasare bust „Iustin Marșieu” și amenajare zonă adiacentă în comuna Socodor, județul Arad”, ID proiect ROHU00555 – CULTURA.
Art.2 - Se aprobă depunerea proiectului „Identificarea, evidențierea și dezvoltarea patrimoniului cultural în zona Socodor - Szabadkígyós” în calitate de Lider de proiect, în parteneriat cu Administrația Szabadkígyós din județul Bekeș, Ungaria, partener în cadrul proiectului, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în cadrul Apelului de proiecte 1 al Programului Interreg VI-A România-Ungaria, Prioritatea programului P2 - Cooperare pentru o zonă transfrontalieră mai socială și mai coezivă între România și Ungaria, Obiectiv specific RSO 4.6 - Consolidarea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială, avându-se în vedere următoarele:
- scopul proiectului este acela de valorificare a patrimoniului cultural, prin realizarea unei investiții în monumentul istoric, monument care contribuie la păstrarea identității și tradițiilor locale și care poate aduce beneficii economice prin turism și activități conexe.
- comuna Socodor are un număr de 2.367 locuitori, conform recensământului efectuat în anul 2011, beneficiari direcți ai investiției.
- Obiectivul general: realizare bust „Iustin Marșieu” și amenajare zonă adiacentă în comuna Socodor, județul Arad.
- Obiectivele specifice: păstrarea identității și a tradițiilor locale.
Necesitate:
- lipsa unei strategii de păstrare a patrimoniului cultural local.
Oportunitate:
- este în concordanță cu „Politica regională din cadrul Fondul European de Dezvoltare Regională ” prin programul „Programul Interreg VI-A România Ungaria”;
- poate beneficia de asistență tehnică și financiară din Fondul European de Dezvoltare Regională (F.E.D.R.) prin Programul Interreg VI-A România Ungaria, în concordanță cu obiectivele prevederilor Ghidului solicitantului pentru Prioritatea programului P2 - Cooperare pentru o zonă transfrontalieră mai socială și mai coezivă între România și Ungaria, Obiectiv specific RSO 4.6 - Consolidarea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială.
Art.3 - Se aprobă bugetul total eligibil al Comunei Socodor, în sumă de 952.690,64 lei cu TVA inclusiv ( 191.484,06 euro la cursul de 4,9753 lei/euro, curs InforEuro aferent ianuarie 2024), din care suma de 762.152,52 lei în procent de 80% din total ( 153.187,25 euro) cheltuielile finanțare din F.E.D.R., suma de 171.484,31 lei în procent de 18% din total (34.467,13 euro) sumă de la bugetul de stat și contribuția proprie de 19.053,81lei în procent de 2% din total ( 3.829,68 euro) contribuție proprie asigurată de la bugetul local.
Art.4 - Se aprobă cofinanțarea proiectului din bugetul local al Comunei Socodor precum și plata cheltuielilor neeligibile din cadrul proiectului. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul Interreg VI-A România Ungaria, potrivit legii.
Art.5 - Comuna Socodor se angajează să asigure funcționarea la parametri proiectați și întreținerea investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art.6 - Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite, domnul Jura Ioan Dimitrie.
Art.7 - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Socodor, prin aparatul de specialitate.
Art.8 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor şi se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro şi se comunică cu Instituţia Prefectului - Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.