Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 81 / 22.09.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită pe o perioadă de 5 (cinci) ani a bazei sportive și a bazei de agrement, către Club Sportiv Socodor, pentru desfășurarea de activități sportive a secției de fotbal, tenis de câmp și de navomodelism din cadrul Clubului Sportiv Socodor

Raportul compartimentelor de resort

Raport Urbanism

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Socodor

Comuna Socodor

Proiect de hotărâre

Nr. 81 din 22.09.2025

privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită pe o perioadă de 5 (cinci) ani a bazei sportive și a bazei de agrement, către Club Sportiv Socodor, pentru desfășurarea de activități sportive a secției de fotbal, tenis de câmp și de navomodelism din cadrul Clubului Sportiv Socodor

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.30 din Legea 69/2000 privind educația fizică și sportul, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile HGR 884/2001 privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr.69/2000;
  3. prevederile art.108 lit. d), art.129 alin.(2) lit. a), alin.(6) lit. a) și alin. (7) lit. f) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. necesitatea desfășurării activităților sportive pe raza administrativă a Comunei Socodor;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al primarului Comunei Socodor, inițiator al proiectului de hotărâre înregistrat cu nr.3174/22.09.2025;
  2. referatul de specialitate al secretarului comunei Socodor, înregistrat cu nr.3175/22.09.2025;
  3. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Socodor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei socodor

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se transmite în folosință gratuită către Clubul Sportiv ”Club Sportiv Socodor”, pe o perioadă de 5(cinci) ani, în vederea constituirii bazei materiale necesare activității sportive, bunurile aflate în proprietate publică a Consiliului Local al comunei Socodor și anume: baza sportivă/terenul evidențiat în CF nr.300289 Socodor, Top.1981-1986. Contractul de comodat constituie anexă la prezenta Hotărâre.

Art. 2 - Se transmite în folosință gratuită către Clubul Sportiv „Club Sportiv Socodor”, pe o perioadă de 5(cinci) ani, în vederea constituirii bazei materiale necesare activității sportive, bunurile aflate în proprietate publică a Consiliului Local al comunei Socodor și anume: baza de agrement /terenul evidențiat în CF nr.306375 Socodor, cu suprafața terenului de 9.071 m2, din care suprafață lac 6.493 m2, cu destinația pentru desfășurarea de activități sportive, secția de modelism( navomodelism) din cadrul clubului. Contractul de comodat constituie anexă la prezenta Hotărâre. 

Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului Comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor, Clubului Sportiv Socodor, se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro secțiunea Monitorul Oficial Local şi se comunică cu Instituţia Prefectului-Județul Arad, Serviciul Juridic.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SOCODOR

Ioan-Dimitrie JURA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR

Gheorghe CRIȘAN

Rezultate voturi