Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 55 / 05.05.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea derulării și finanțării, din bugetul local al Comunei Socodor, a programului Școală după școală, în cadrul Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu” Socodor, învățământ preuniversitar de stat de nivel primar și secundar inferior (gimnazial) din Comuna Socodor în anul 2026

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Raportul compartimentelor de resort

Raport Financiar contabil, impozite și taxe

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Socodor

Comuna Socodor

Proiect de hotărâre

Nr. 55 din 05.05.2026

privind aprobarea derulării și finanțării, din bugetul local al Comunei Socodor, a programului Școală după școală, în cadrul Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu” Socodor, învățământ preuniversitar de stat de nivel primar și secundar inferior (gimnazial) din Comuna Socodor în anul 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 51 și ale art.52, alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările  ulterioare;
  2. prevederile art.31 alin.(8), art.32 alin.(2), art.74 alin.(5) și alin.(6) din Legea nr.198/2023 privind învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile art. 12, alin. (2), lit. a),  art. 177 și art.178 alin.(1) din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr.5726/2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;
  4. prevederile art.129 alin. (2) lit. a) și d), alin.(3) lit. c) și alin.(7) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Ordinul Ministrului Educației Cercetării Tineretului și Sportului nr.5349/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului Școală după școală, completat și modificat prin Ordinul Ministerului Educației Naționale   nr. 4802/31.08.2017;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare nr.1437 din 05 mai 2026 a primarului comunei Socodor, inițiator al proiectului de hotărâre;
  2. raportul comun al secretarului general al comunei Socodor și al Compartimentului financiar-contabil impozite și taxe,  înregistrat sub nr.1438 din 05 mai 2026;
  3. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Socodor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei socodor

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă organizarea și finanțarea în anul 2026, din bugetul local al Comunei Socodor, a  programului Școală după școală,  implementat în Școala Gimnazială „Iustin Marșieu” Socodor, unitate de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar și secundar inferior (gimnazial) din Comuna Socodor, conform anexei 1 la prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă modelul Protocolului de colaborare dintre Comuna Socodor și Școala Gimnazială „Iustin Marșieu” Socodor, conform anexei 2, parte integrantă a prezentei hotărâri. 

Art. 3 (1) - Finanțarea cheltuielilor aferente resursei umane implicate în programul Școală după școală se va face din Capitolul 65.12.01 Școală după școalăprin bugetul propriu de venituri și cheltuieli al Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu” Socodor.

(2) Plata resurselor umane se va face conform Ordinului Ministrului Educației Cercetării Tineretului și Sportului nr. 5349/2011 privind Metodologia de organizare a programului Școală după școală, cu modificările și completările ulterioare și a negocierilor dintre reprezentanții Comunei Socodor și ai cadrelor didactice care sunt implicate în program.

(3) Suma maximă alocată pentru plata resursei umane în anul 2026 este de 134.000 lei.

Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor, Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu” Socodor, se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local şi se comunică cu Instituţia Prefectului - Județul Arad, Serviciul Juridic.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SOCODOR

Ioan-Dimitrie JURA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR

Gheorghe CRIȘAN

Rezultate voturi