Art. 1 - Se aprobă proiectul cu titlul „Plan Urbanistic General în format digital, comuna Socodor, județul Arad” și depunerea acestuia pentru obținerea finanțării în cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C10, Componenta C10 – Fondul Local, obiectiv specific I.4 - Elaborarea/ actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Art. 2 - Se aprobă nota de fundamentare a investiției „Plan Urbanistic General în format digital, comuna Socodor, județul Arad” , anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
Art. 3 - Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului, calculată în conformitate cu precizările din ghidul de finanțare, în sumă de 279.569,40 lei (56.791,88 euro la cursul de 4,9227, Inforeuro luna mai 2021), la care se adaugă TVA în sumă de 53.118,18 lei, din care suma de 58.047,90 reprezintă finalizarea serviciilor de actualizare PUG și RLU al comunei Socodor și suma de 221.521,50 lei reprezintă transpunerea în format GIS a PUG Socodor.
Art. 4 - Comuna Socodor se angajează să finanţeze toate cheltuielile legate de proiect, inclusiv cheltuielile neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din contractul/contractele de servicii în etapa de implementare.
Art. 5 - Activitățile care se vor realiza în cadrul proiectului sunt descrise în anexa nr.2 la prezenta hotărâre.
Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor, Compartimentului urbanism din cadrul Primăriei Socodor şi se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro şi se comunică cu Instituţia Prefectului - Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.