Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 68 / 21.12.2021
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind stabilirea situaţiilor de necesitate, a situaţiilor deosebite,în care se află familiile sau persoanele care locuiesc pe raza comunei Șotrile, care justifică acordarea ajutoarelor de urgenţă, precum şi procedura şi condiţiile de acordare a acestora, în conformitate cu Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment asistență socială și autoritatea tutelară

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Șotrile

Comuna Șotrile

Proiect de hotărâre

Nr. 68 din 21.12.2021

privind stabilirea situaţiilor de necesitate, a situaţiilor deosebite,în care se află familiile sau persoanele care locuiesc pe raza comunei Șotrile, care justifică acordarea ajutoarelor de urgenţă, precum şi procedura şi condiţiile de acordare a acestora, în conformitate cu Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată,

b) articolul 10 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 95 alin. (2), art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) și alin. (2),   art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d)  și alin. (6) lit. b), art. 197 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 198 alin. (1), art. 199 alin. (1) și (2) și art. 368  din  Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 2 alin. (2), art. 41 alin. (5), art. 50 alin. (4), art. 58, art. 59, art. 61, art. 62  și art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) art.28 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,

g) art.41 din Hotărârea Guvernului nr.50/2011 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001, cu mooificările și completările ulterioare;

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Șotrile, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 251din 14 decembrie 2021;


b) raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Șotrile, înregistrat sub nr. 252 din 14 decembrie 2021;


f)  avizul cu caracter consultativ al  Comisiei de specialitate din cadrul consiliului local; 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei șotrile

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se  stabilesc situaţiile de necesitate  precum și  situațiile deosebite, care justifică acordarea ajutoarelor de urgenţă, în bani sau în natură, familiilor sau persoanelor care locuiesc pe raza comunei   Șotrile, în conformitate cu Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


Art.2. Se aprobă stabilirea procedurii şi a condițiilor de acordare a ajutoarelor de urgenţă și a ajutoarelor de înmormântare, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 


 Art.3. La data adoptătii prezentei hotărâri îşi încetează efectele Hotărârea consiliului local al comunei Șotrile nr 10 din 17 februarie 2011 privind modalitatea de acordare a ajutoarelor de urgență.


Art.4. Primarul comunei  Șotrile, prin aparatul de specialitate: compartimentul asistență socială și autoritate tutelara și compartimentul financiar-contabil, impozite și taxe, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.


Art.5 Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Șotrile, prefectului județului Prahova, compartimentului asistență socială și autoritate tutelara și compartimentul financiar-contabil, impozite și taxe și se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la Monitorul Oficial al comunei Șotrile pe site-ul  www.comunasotrile.ro.

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ȘOTRILE

Daniel-Bogdan DAVIDESCU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOTRILE

Mihaela MANOLE

Rezultate voturi