Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art.120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;
b) art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
având în vedere cererea cu nr. 1009/12.III.2026 a domnului Ionuț TOADER prin care solicită atribuirea unui teren intravilan în suprafaţă de 1000 m.p. pentru construirea unei locuinţe proprietate personală;
analizând prevederile:
a) art. 1 şi 4 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată;
b) art. 3-4 şi 5, alin. (1) din normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală aprobate prin H.G. nr. 896 din 29 iulie 2003;
c) art. 6 din Legea nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenta decizionala în administraţia publică;
ținând seamă de:
a) referatul de aprobare elaborat de către primarul comunei Ștefan cel Mare, în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr. 3072/30/VII.2026;
b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu nr. 3065/30/VII.2026;
c) avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ŞTEFAN CEL MARE, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1.- Se aprobă atribuirea în folosinţă gratuită a unui teren intravilan în suprafaţă de până la 1000 m.p., conform anexei la prezenta hotărâre, domnului Ionuț TOADER, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.
Art. 2.- Se obligă beneficiarul terenului să înceapă construirea locuinţei în termen de un an de zile de la data primirii terenului şi să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3.- În caz de nerespectare a prevederilor art. 2 din prezenta hotărâre de către beneficiarul de la art. 1, din vina acestuia, i se va retrage dreptul de folosinţă asupra terenului.
Art. 4.- Responsabilul cu urbanismul şi amenajarea teritoriului din aparatul de specialitate al primarului va răspunde de aducerea la îndeplnire a prezentei hotărâri.
Art. 5.- Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Ștefan cel Mare, prefectului județului Călărași și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.stefancelmarecl.ro., în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija secretarului general al comunei.