Având în vedere:
- adresa directorului Școlii Gimnaziale Dragoș Marin din comuna Ștefan cel Mare cu nr. 1947/2021 privind acordarea burselor școlare în semestrul I al anului școlar 2021-2022;
- prevederile art. 6 din Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică nr. 52/2003;
- prevederile art. 82 alin. (1) și alin. (2) și art. 105, ali. (2), lit. d) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile H.G.R. nr. 1 064 din 4 decembrie 2020 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2020-2021;
- Ordinul MECTS nr. 5586/7.10.2011 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, modificat de Ordinul MECTS nr. 3740/2012 și Ordinul MEN nr. 5085/2019;
- prevederile art. 129 alin (1), alin. (4), lit. a) și alin. (7), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de:
- referatul de aprobare elaborat de către primarul comunei Ștefan cel Mare, în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr. 4255/25.X.2021;
- raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu nr. 4241/25.X.2021;
c) Avizul favorabil al comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ŞTEFAN CEL MARE întrunit în şedinţă ordinară adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1.- (1) Se aprobă acordarea unui nr. de 32 burse școlare pe semestrul I al anului școlar 2021-2022, din care: burse de ajutor social - 9, burse de studiu - 3 și burse de merit - 20.
(2) Cuantumul burselor se stabilește astfel:
- burse de studiu în cuantum de 150 lei/lună;
- burse de ajutor social în cuantum de 200 lei/lună;
- burse de merit în cuantum de 250 lei/lună.
Art. 2.- PRIMARUL COMUNEI va lua măsurile necesare pentru a duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3.- Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Ștefan cel Mare, prefectului județului Călărași și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.stefancelmarecl.ro., în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija administratorului public al comunei.