Având în vedere:
- Prevederile art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
- Prevederile art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- Prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
- Prevederile Hotărârii Consiliului Local Ștefan cel Mare nr. 18/18.VI.2019 privind aprobarea inițierii unui proiect de investiții pentru realizarea obiectivului „CENTRU DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE, COMUNA ȘTEFAN CEL MARE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI” în comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași.
- Ghidul Solicitantului, Măsura „(M1/6B) Stimularea dezvoltarii teritoriului GAL Bărăganul de Sud-Est”, din sesiunea de proiecte derulată de GAL-Bărăganul de Sud-Est;
- Referatul de aprobare elaborat de către primarul comunei Ștefan cel Mare, în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr. 5303/20.XII.2020;
- Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat cu nr. 5304/20.XII.2020;
- Avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Ștefan cel Mare;
- Prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională in administrația publică locală;
- Prevederile art. 129 alin. (2), lit. d) și alin. 7, lit. b), din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ŞTEFAN CEL MARE întrunit în şedinţă extraordinară adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1.- Se aprobă implementarea proiectului „CENTRU DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE, COMUNA ȘTEFAN CEL MARE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI” denumit în continuare Proiectul ca prioritate investițională.
Art. 2.- Se aprobă următoarele:
- devizul general privind cheltuielile necesare realizării investiției „CENTRU DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE, COMUNA ȘTEFAN CEL MARE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI’’;
- caracteristicile tehnice ale investiției (lungimi, arii, volume, capacitati etc), așa cum se regăsesc acestea în anexa care este parte integrată din prezenta hotărâre.
Art. 3.- Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, obținerii finanțării prin GAL Baraganul de Sud-Est, Programul Național de Dezvoltare Rurală - P.N.D.R., potrivit legii.
Art. 4.- Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanta a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art. 5.- Numărul locuitorilor și operatorii economici deserviți de Proiect, dupa caz, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexă, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6.- Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate de primar și de ordonator principal de credite.
Art. 7.- Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Ștefan cel Mare, județul Călărași.
Art. 8.- Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Ştefan cel Mare, prefectului judeţului Călăraşi şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.stefancelmarecl.ro., în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija administratorului public al comunei.