România

România

Județul Ilfov

Comuna Ștefăneștii de Jos

Nr. 22277 / 28.08.2026

Raport Compartiment asistență socială

Avand în vedere Adresele comunicate pe email de Caminul Sfânta Ecaterina nr. 1, întegistrate la Primăria comunei Ștefaneștii de Jos cu nr. 22144/27.08.2026, nr. 22227/27.08.2026 și nr. 22274/28.08.2026 și ținând cont de Hotărârea Consiliului Local al comunei Ștefăneștii de Jos nr. 31/27.04.2023 privind aprobarea modelului de Contract având ca obiect acordarea de servicii sociale pentru doamna Vlădoiu Ancuța, este necesara modificarea hotărârii anterior menționate în sensul modificării sumei care va fi suportată din bugetul local cu privire la doamna Vlădoiu Ancuța.

În temeiul art. 59, art. 61 și art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, art. 3 al HCL nr. 31/27.04.2023, respectiv:

„Art. 3. Se aprobă plata lunară a diferenței dintre cuantumul indemnizației de handicap și suma de până la 5000 lei din Bugetul local, capitolul 68.50.50, articol 57.02.01, ce reprezintă contravaloarea serviciilor sociale oferite doamnei Vlădoiu Ancuța de către CASA DANY & IONUȚ SRL.”

se va modifica și va avea următorul cuprins:

„Art. 3. Se aprobă plata lunară de 6.500 lei din Bugetul local, capitolul 68.50.50, articol 57.02.01, ce reprezintă contravaloarea serviciilor sociale oferite doamnei Vlădoiu Ancuța de către CASA DANY & IONUȚ SRL.”

Ca urmare a celor mai sus expuse ținând cont de faptul că statul acordă beneficii de asistență socială prin autoritățile administrației publice sau locale, în conformitate cu legislației în vigoare în domeniu, iar Legea asistenței sociale nr. 292/2011 prevede că autoritatea publică locală poate achiziționa servicii sociale de la furnizori publici și privați, servicii care sunt suportate din bugetul instituției dacă persoana aflată în situația de a fi instituționalizata nu poate susține singură achiziționarea serviciilor sau nu are aparținători care să o facă, situația doamnei Vlădoi Ancuța justifică acordarea acestor servicii de către instituția noastră, prin urmare vă rog să inițiați un proiect de hotărâre în acest sens.