Consiliul local al comunei Stroești, județul Vâlcea, întrunit în ședință ordinară din data de 15 aprilie 2026, la care participă un numar de .... consilieri din totalul de 11 aflați în funcție;
Având în vedere faptul că domnul Radului Adi-Constantin, a fost ales președinte de ședință pe o perioada de 3 luni, februarie - aprilie 2026 conform HCL nr.7 din 28.01.2026;
Luând în dezbatere referatul de aprobare al primarului comunei Stroești, înregistrat la nr.901 din 13.03.2026 și raportul de specialitate al viceprimarului, înregistrat la nr.902 din 13.03.2026, prin care se propune alegerea președintelui de ședința al Consiliului Local Stroești pentru o perioadă de trei luni, mai – iulie 2026.
Având în vedere raportul comisiilor de specialitate reunite, din cadrul Consiliului local Stroești prin care se propune admiterea proiectului de hotărâre și
înregistrat la nr…. din 13.03.2026;
Ținând cont de raportul de avizare al proiectului de hotarâre întocmit de
secretarul general al comunei, înregistrat la nr.1303 din 01.04.2026;
Văzând că a fost respectată procedura transparenței decizionale conform art. 7 din Legea nr. 52/2003 - privind transparența decizională în administrația publică, în baza procesului verbal de afișare publică nr.904 din 13.03.2026;
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art.123 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin vot deschis cu un număr de … voturi pentru Consiliul Local Stroești, adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E
Art. 1. Se alege în funcția de președinte de ședință al Consiliului Local Stroești, județul Vâlcea pentru o perioadă de trei luni, respectiv mai – iulie 2026, domnul /doamna consilier local ________________.
Art. 2. Domnul/doamna _______________ va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri iar secretarul general al comunei o va înainta Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului localității și o aduce la cunostință publică prin afișare la sediul instituției și pe site-ul www.comunastroesti.ro. și Monitorul Oficial Local.