Consiliul Local al comunei Stroiești, judeţul Suceava;
Având în vedere
- referatul de aprobare a domnului Senic Mihai - primarul comunei Stroiești, jud. Suceava înregistrat sub nr.9188 din 28.12.2020;
- raportul înregistrat sub nr.9189 din 28.12.2020 întocmit de domnul Verciuc Vasile șef serviciu ;
- raportul de avizare al Comisiei de specialitate nr.1 "pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei , agricultură, gospodărire comunală, protecţia mediului şi turism din cadrul Consiliului local al comunei Stroieşti" înregistrat sub numărul 14 din 25.01.2021;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 75 / 2019 al M.A.I cu privire la aprobarea criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit.d, alin.(7) lit.h) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă înființarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Categoria V.1 conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă potrivit anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, orice act administrativ contrar se abrogă.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Stroiești.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Gheorghiță-Cristinel CHIRILĂ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI STROIEȘTI,
Elena-Brândușa ROȘU