Art. 1. Se aprobă participarea Comunei Stroiești la programul finanțat din Fondul pentru Mediu a proiectelor ce vizează protecția resurselor de apă, sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate menajere, aprobat prin Ordinul nr. 475 din 29.02.2024.
Art. 2. (1) Se aprobă asigurarea și susținerea, din surse proprii, a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de AFM si a cheltuielilor neeligibile, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
(2) Se aprobă valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, de 12,226,259.14 lei, din care:
- valoare eligibilă a investiției în sumă de 11,998,697.77 lei, inclusiv TVA;
- valoarea neeligibilă în sumă de 227,561.37 lei, inclusiv TVA;
- valoarea grantului solicitat, inclusiv TVA, de 11,998,697.77 lei, din care TVA în valoare de 1.915.758,46 lei;
Art. 3. Se aprobă cheltuielile de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.
Art. 4. Se aprobă angajamentul cofinanțării proiectului și acoperirea contravalorii cheltuielilor privind asigurarea și susținerea, din surse proprii, a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de AFM cât și a cheltuielilor neeligibile altele decât cele eligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea ar putea rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări, dacă va fi cazul.
Art. 5. Se mandatează primarul comunei STROIEȘTI, domnul SENIC MIHAI, să semneze toate documentele necesare implementării proiectului în condiții optime.
Art. 6. Primarul UAT STROIEȘTI prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire dispozițiile prezentei Hotărâri.
Art. 7. Secretarul General al Comunei STROIEȘTI va face cunoscută prezenta Hotărâre persoanelor interesate și o va înainta Instituției Prefectului din Județul SUCEAVA.