Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 57 / 14.10.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind înregistrarea Comunei Stroiești în Sistemul Național Electronic de Plată (SNEP) online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, și implicit înrolarea în sistemul „Ghișeul.ro” și stabilirea modului în care este suportat comisionul bancar

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Forma inițiatorului

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al comunei Stroiești

Comuna Stroiești

Proiect de hotărâre

Nr. 57 din 14.10.2024

privind înregistrarea Comunei Stroiești în Sistemul Național Electronic de Plată (SNEP) online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, și implicit înrolarea în sistemul „Ghișeul.ro” și stabilirea modului în care este suportat comisionul bancar

Având în vedere:

  • Referatul de aprobare al primarului/președintelui Comunei Stroiești   referitoare la Proiectul de hotărâre privind înregistrarea Primăriei Comunei Stroiești în Sistemul Național Electronic de Plată (SNEP) online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, și implicit înrolarea în sistemul „Ghișeul.ro” și stabilirea modului în care este suportat comisionul bancar înregistrată sub nr.9117 /29.08.2024
  • Raportul de specialitate al Compartimentul financiar contabil  din cadrul Primăriei Comunei Stroiești înregistrat sub nr. 9118/29.08.2024;
  • Raportul de avizare al Comisiei   de specialitate nr.1 ,,pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al comunei , agricultură, gospodărire comunală, protecția mediului și turism din  cadrul Consiliului local al comunei Stroiești înregistarat sub nr.107  din 10.10.2024;
  •  Raportul de avizare  a comisiei de specialitate nr. 2 ,, pentru învăţămănt, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială,activităţi social culturale, culte, protecţia copiilor,, din   cadrul Consiliului local al comunei Stroiești  înregistrat sub nr.108  din 10.10.2024;  
  •   Raportul de avizare  al Comisiei de specialitate nr. 3 ,, pentru administraţie publică locală , juridică şi de disciplină, apărarea ordinii şi liniştei publice a drepturilor cetăţenilor,,   din  cadrul Consiliului local al comunei Stroiesti înregistrat sub nr.109  din 10.10.2024 

Având în vedere prevederile:

  • Art. 3, art. 5 alin. (1), Art. 10 din Hotărârea nr. 1235/2010 privind Sistemul naţional electronic de plată online, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Decizia nr. 34/25.01.2021 pentru aprobarea Normele metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr.1235/2010 privind Sistemul național electronic de plată online;
  • Art. 7 alin. (13) din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederilor art.129 alin.(1), alin.(2), lit. d), alin.(7), lit. s), alin. (14), art. 139 alin. (3) lit. a), precum şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

 

 

 

HOTĂRĂŞTE :

 

 Art.1. Se aprobă înregistrarea unității administrativ – teritoriale Comuna Stroiești în Sistemul Național Electronic de Plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, și implicit înrolarea în sistemul „Ghișeul.ro” și implicit înrolarea în sistemul „Ghișeul.ro” și stabilirea modului în care este suportat comisionul bancar.

 Art.2. Comisionul bancar perceput pentru plățile efectuate prin sistemul „Ghișeul.ro” aferent taxelor, impozitelor și a altor venituri ale bugetului local, utilizând cardul bancar vor fi suportate după cum urmează: 

a) plătitor (contribuabil), pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către furnizorul său de servicii de plată; 

b) beneficiarul plății (Primăria Comunei Stroiești) din bugetul local al Comunei Stroiești pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către furnizorul său de servicii. 

Art.3. Se mandatează Primarul Comunei Stroiești, domnul Senic Mihai, pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea selectării și contractării unui furnizor de servicii de acceptare a plăților electronice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. 

Art.4. Se aprobă plata online precum și plata la casieria instituției a taxelor și impozitelor locale prin utilizarea cardului bancar, prin intermediul mijloacelor electronice de plată.

Art.5. Primarul Comunei Stroiești, prin Compartimentul financiar-contabil, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art.6. Prezenta hotărâre poate fi contestată de cei interesați la instanța competentă, în termenul prevăzut de lege.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI STROIEȘTI

Mihai SENIC

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI STROIEȘTI

Elena-Brândușa ROȘU

Rezultate voturi