România

România

Județul Suceava

Comuna Stroiești

Comuna Stroiești

Referat de aprobare

Stimaţi consilieri;

           

Având în vedere:

            - Inventarul    bunurilor  care aparțin  domeniului  public  al comunei Stroiești  a fost întocmit    în conformitate  cu    Ordonanța de  Urgență a  Guvernului   nr.  57/2019  privind   Codul  Administrativ    și  HG  nr. 392/2020  privind aprobarea  Normelor   tehnice pentru  întocmirea  inventarului   bunurilor  care  alcătuiesc  domeniul public  și  privat  al comunelor,   al  orașelor,  al  municipiilor   și  al județelor    și însușit  prin  HCL  nr.  20/1999  privind   aprobarea inventarului    bunurilor   care    apartin    domeniului   public     al  comunei Stroiești               

- în baza art. 554, art.858-863 din Legea 287/2009 privind Codul Civil, republicată cu modificările și completările ulterioare;

- Ținând cont de prevederile art.289 din codul administrativ            … ,,(6) Hotărârea prevăzută la alin. (5) va fi însoţită, sub sancţiunea nulităţii, constatată în condiţiile legii, cel puţin de următoarele documente:

a) acte doveditoare ale dreptului de proprietate, însoţite de extrase de carte funciară, din care să reiasă înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară şi faptul că bunul în cauză nu este grevat de sarcini;

b) declaraţie pe propria răspundere a secretarului general al unităţii administrativ - teritoriale din care să reiasă că bunul în cauză nu face/face obiectul unor litigii la momentul adoptării hotărârii.

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6) lit. a), în cazul în care nu există acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea publică a comunei, a oraşului, a municipiului sau a judeţului, aceste bunuri se pot înscrie în domeniul public al comunei, al oraşului, al municipiului sau al judeţului respectiv, hotărârea de atestare a inventarului prevăzută la alin. (5) fiind însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a secretarului general al unităţii administrativ - teritoriale, cu privire la următoarele:

a) bunul în cauză nu face obiectul unor litigii cu privire la apartenenţa acestuia la domeniul public al unităţii administrativ - teritoriale respective la data semnării declaraţiei;

b) bunul în cauză nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire depuse în temeiul actelor normative care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Scopul inițierii proiectului de hotărâre este actualizarea domeniului public al comunei Stroiești și valorificarea potențialului comunei Stroiești.

Documentaţiile au fost   executate de către PFA Constantin Savu   privind imobilul în suprafață  de 1893  mp avînd categoria de folosință neproductiv. Acest imobil este situate în intravilanul satului Stroiești , comuna Stroiești are ca vecinătăți :

  • La N - drum comunal
  • La E – Butnariu Vasile
  • La S – pârâul Cimbrina
  • La V – drum comunal

  În considerarea metodologiei de calcul a prețurilor de referință  și a coeficienților de corecție potrivit Studiului de piață pentru anul 2022 privind valorile minime imobiliare (terenuri) întocmit pentru birourile notariale , valoarea de inventar a imobilului va fi de 7.572 lei .

    În conformitate cu prevederile  art. 136 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ vă propun spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al comunei Stroiești, jud. Suceava, proiectul de hotărâre în forma prezentată.

 

 

 

Inițiator,

 

PRIMAR,

SENIC Mihai