România

România

Județul Suceava

Comuna Stroiești

Comuna Stroiești

Nr. 57 / 30.08.2022

Forma inițiatorului

Consiliul Local al comunei STROIEȘTI, judeţul Suceava,

Având în vedere:

-  Referatul de aprobare prezentată de domnul Senic Mihai – primarul comunei Stroieşti, judeţul Suceava înregistrată sub numărul 10.142 din 29.07.2022;

-   Raportul al secretarului general  înregistrat sub număr 10.143 din 29.07.2022 a doamnei Roșu Elena-Brîndușa;

 - Raportul de avizare al Comisiei  de specialitate nr.1 ,,pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al comunei, agricultură, gospodărire comunală, protecția mediului și turism din   cadrul Consiliului local al comunei Stroiești;

-  Raportul de avizare  a comisiei de specialitate nr. 2 ,, pentru învăţămănt, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială,activităţi social culturale, culte, protecţia copiilor,, din  cadrul Consiliului local al comunei Stroiești;  

 -  Raportul de avizare  al Comisiei de specialitate nr. 3 ,, pentru administraţie publică locală, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii şi liniştei publice a drepturilor cetăţenilor,, din  cadrul Consiliului local al comunei Stroiesti;

   În baza prevederilor :

-   art.49 alin.1) lit.(a) din Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații;

-   art.2.146 din Noul cod civil şi art.108,129,297,349 si 350 din O.U.G nr.57/2019 privind

Codul Administrativ;

In temeiul art. 139, alin. 1 si ale art. 196, alin. 1, litera a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul

Administrativ;

 

H O T Ă R Ă Ș T E :

      

   Art.1. Se aprobă încheierea unui contract de comodat cu Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava - C.A.R.P. Suceava,  în vederea înființării  unui  punct de lucru în  comuna  Stroiești, județul Suceava, în corpul clădiirii Primăriei comunei Stroiești la parter, pentru spațiul în suprafață de 3,22 mp  identificat conform  schiței anexa 1, parte integrantă din prezenta hotărâre;

     Art.2.  Se aprobă modelul contractului de comodat conform anexei 2 parte integrantă din prezenta hotărâre ce urmează a fi încheiat cu Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava - C.A.R.P. Suceava .

     Art.3.    Durata pentru care se acordă folosinţa gratuită spațiilor aferente camerei în suprafață de 3,22 mp este de 5 ani de la data semnării contractului de comodat.

     Art.4.   Cheltuielile de întreţinere a bunului, potrivit destinaţiei sale vor fi suportate de către comodatar.

     Art.5.  C.A.R.P - Suceava  beneficiar al contractului  de comodat are obligația  achitării   taxei pe clădiri pentru spațiile primite în folosință  gratuită, conform prevederilor art.455 alin.(2) din Codul fiscal.

     Art.6.  Primarul   comunei  Stroiești,  județul   Suceava  va  asigura   executarea  prevederilor prezentei  hotărâri.

   Art.7. Prezenta  hotărâre    se   comunică  Primarului comunei  Stroiești    și  Instituţiei

Prefectului judeţului Suceava și persoanelor interesate, se va aduce la cunoștință publică prin grija secretarului comunei Stroiești, județul Suceava .

 

Inițiator,                                                                                                  Avizat pentru legalitate,

Primar                                                                                                    Secretar general al UAT

Senic Mihai                                                                                               Roșu Elena - Brîndușa