Stimaţi consilieri;
- apariția OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ se impune actualizarea inventarului domeniului public al comunei Stroiești, județul Suceava, necesitatea și oportunitatea precum și urgența completării și actualizării cu situația reală din teren a inventarului bunurilor din domeniul public al comunei Stroiești, și declararea ca bunuri de interes local a unor drumuri identificate pe teritoriul administrativ al comunei Stroiești, jud. Suceava .
Urmare corespondenței purtate cu MDLPA referitor la proiectul de hotărâre înaintat prin adresa nr. 3920/24.06.2022 pentru obținerea punctului de vedere cu privire la atestarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Stroiești județul Suceava, până la adoptarea proiectului înaintat , din HCL nr. 34/2022 ți HCL nr. 37/2022 se vor elimina din art.1 din hotărâri a dispozițiilor privind introducerea bunurilor în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei Stroiești, deoarece acestea echivalează cu completarea Inventarului cu aceleași bunuri , sens în care s-ar realiza o dublă reglementare, fapt ce contravine normelor de tehnică legislativă .
În conformitate cu prevederile art. 136 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ vă propun spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al comunei Stroiești, jud. Suceava, proiectul de hotărâre în forma prezentată initiator Senic Mihai-primar.
Secretar general,
Roșu Elena-Brîndușa