România

România

Județul Suceava

Comuna Stroiești

Comuna Stroiești

Referat de aprobare

Stimaţi Consilieri,

  

În conformitate cu prevederile art.14 alin.(2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin H.G. nr.395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă are dreptul de a opera modificări sau completări ulterioare în cadrul programului anual al achiziţiilor publice, cu condiţia identificării surselor de finanţare. 

Fiind necesar efectuarea unor achiziții publice pentru servicii consultanţă, expertiză tehnică, audit energetic, studii de fezabilitate şi proiect tehnice pentru depunerea proiectelor in cadrul PNRR, componeta 10 – Fondul Local astfel:

  • Proiectul obiectivul de investiţie: „Renovare energetică moderata a clădirii Căminului Cultural din sat Stroieşti, comuna Stroieşti, judeţul Suceava
  • Proiectului pentru obiectivul de investiție:  ,,Digitalizarea serviciilor comunei STROIESTI”  în cadrul finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte Pilonul IV – Coeziune economică, socială și teritorială - Componenta C10 – Fondul local;
  • Proiectul pentru obiectivul de investiţie: "Renovare energetică moderată a clădirii C2 a Școlii Gimnaziale Stroiești din sat Stroieşti, comuna Stroieşti, judeţul Suceava"
  • Proiectul obiectivul de investiție: „Centre de zi pentru copii aflati in situaţii de risc de separare de părinti, in localitatea Stroiesti, județul Suceava”

care nu au fost prevăzute,  am consider necesar și oportun includerea acestora în   Programului  anual al   achiziții publice  pentru anul 2022.

Având în vedere că au fost identificate sursele de finanțare necesare achizițiilor propuse care nu au fost cuprinse în Planul anual al achizițiilor publice pentru anul urmând a se rectifica şi bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Stroieşti, am inițiat proiectul de hotărâre privind  modificarea și completarea  Programului anual al achiziţiilor publice pentru anul 2022.

În baza prevederilor art.196 alin.(1) din OUG  nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,  am inițiat proiectul de hotărâre privind  modificarea și completarea  Programului   anual al  achiziții publice  pentru anul 2022 pe care vă rog să-l aprobați in forma prezentată.

 

INIŢIATOR

PRIMAR,

Senic Mihai