la proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului legal al UAT SUDIȚI în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 să voteze la propunerea de aprobare a Actului Adițional nr.9 privind modificarea Contractului de delegare nr.14/10.03.2022
Comuna Sudiți, prin Consiliul Local, este membră a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009, structură asociativă constituită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.26/2006 privind asociațiile și fundațiile, având ca obiect principal de activitate organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciilor de utilități publice pe raza unităților administrativ-teritoriale membre, inclusiv a serviciului de salubrizare.
Prin Contractul de delegare a gestiunii nr.14/10.03.2022, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 a delegat unui operator gestiunea serviciului de salubrizare a localităților membre. Ca urmare a evoluției condițiilor tehnice, economice și legislative aplicabile serviciului delegat, se impune modificarea contractului de delegare prin încheierea Actului Adițional nr.9, propunere ce urmează a fi supusă aprobării Adunării Generale a Asociației.
Potrivit art.21 din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI ECOO 2009, precum și dispozițiilor art.129 alin.(9) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, hotărârile Adunării Generale privind modificarea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice se adoptă cu votul reprezentanților unităților administrativ-teritoriale membre, exprimat în baza unui mandat special acordat de către consiliile locale ale acestora.
Având în vedere cele expuse, necesitatea asigurării continuității și calității serviciului de salubrizare la nivelul comunei Sudiți, precum si adresa ADI ECOO 2009 apreciez ca fiind necesară și oportună acordarea unui mandat special domnului Vasile Șincan, primar al comunei Sudiți, în calitate de reprezentant legal al UAT Sudiți în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009, pentru a vota favorabil propunerea de aprobare a Actului Adițional nr.9 privind modificarea Contractului de delegare nr.14/10.03.2022.
Față de cele prezentate, supunem spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al comunei Sudiți proiectul de hotărâre privind acordarea mandatului special menționat mai sus, în forma și conținutul prezentate.
PRIMAR,
Vasile ȘINCAN