Art. 1. Se aprobă, elevilor din clasele VI-VIII, din învățământul preuniversitar de stat, la nivelul comunei Tăcuta, județul Vaslui, în anul scolar 2022-2023, acordarea a 19 burse de merit, în cuantum de 200 (douăsute) lei/luna pentru fiecare elev care a obţinut media generală de cel puțin 9,50 și a acumulat cel mult 20 absențe nemotivate/an în anul școlar anterior sau a obținut locurile I, II și III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național.
Art. 2. . (1) Se aprobă acordarea a 120 burse de ajutor social, elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din comuna Tăcuta, judeţul Vaslui, anul scolar 2022-2023, în cuantum de câte 200(douăsute) lei fiecare, lunar inclusiv în vacanţele şcolare.
(2) Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat înscrişi la cursurile cu frecvenţă, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.
Art. 3. Primarul comunei Tăcuta, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, prin compartimentul financiar-contabil, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tăcuta, jud. Vaslui.
Art. 4. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică şi se comunică, prin grija secretarului general, Instituţiei Prefectului județul Vaslui, Primarului Comunei Tăcuta, județul Vaslui și Școlii gimnaziale Sf. Andrei Tăcuta, în condiţiile şi termenele prevăzute de lege.