Art.1. Se aprobă planul de acţiuni şi lucrări de interes local ce vor fi efectuate în anul 2024 de către persoanele apte de muncă beneficiare de venitul minim de incluziune sociala conform Legii nr.196/2016 privind VMI, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei parte integrantă a acesteia.
Art.2. Persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de VENIT MINIM DE INCLUZIUNE au obligaţia de a efectua acţiunile şi lucrările de interes local în funcţie de numărul de ore calculate proporţional cu cuantumul ajutorului social.
Art.3. Orele de muncă se calculează proporţional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă, iar norma de muncă pe zi este de 8 ore.
Art.4. Serviciul Public de Asitenţă Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Timna Judetul Mehedinti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.5. Secretarul comunei Timna va asigura publicitatea şi comunicarea prezentei hotărari tuturor parţilor interesate.