Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
În conformitate cu prevederile:
- OUG nr. 64 din 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 14 din Metodologia privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64 din 2022, aprobată prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 1586/10.08.2022, prevederi potrivit cărora:
”Art. 14 Pentru contractele de finanțare la care procedurile de atribuire a contractelor de produse nu au fost demarate, precum și pentru procedurile de atribuire care urmează a fi reluate, beneficiarii pot actualiza valoarea devizului general al investiției, astfel:
14.1 Stabilirea costului revizuit al contractelor de achiziție publică prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. b) din OUG 64/2022, respectiv a valorii estimate a investiției pentru contractele de produse a căror procedură de atribuire nu a început sau pentru cele ale căror proceduri de atribuire sunt reluate, având ca bază de referință TRIM I 2022, se realizează utilizând indicii valorii unitare – totali, la import, medii anuali, publicați de Institutul Național de Statistică în <<Indicii valorii unitare în comerțul internațional >>”;
- art. 10 din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadrul al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere:
- Contractul de finantare nr. 4197 din 23.04.2019, încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației / Organismul Intermediar, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est;
- Contractul de proiectare şi execuţie nr. 11.261 din 12.12.2019 pentru obiectivul de investiţii „Dezvoltarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii operaţionale din cadrul Şcolii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu”, comuna Tarcău, judeţul Neamţ”;
- Faptul că procedurile de achiziție demarate prin anunțul din 24.03.2023 au fost anulate, pe motiv de neprezentare oferte, pentru două dintre cele trei loturi de dotări, care au constituit obiectul procedurii, respectiv pentru Lotul nr. 2 – Echipamente IT și electronice și Lotul nr. 3 – Materiale didactice, fiind atribuit doar Lotul nr. 1 – Mobilier;
- Devizul general actualizat, privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiții „Dezvoltarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii operaţionale din cadrul Şcolii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu”, comuna Tarcău, judeţul Neamţ” întocmit de S.C. PENCRAFT SRL în baza prevederilor art. 14 din Metodologia privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64 din 2022, aprobată prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 1586/10.08.2022;
În baza Raportului de specialitate nr. 5263/14.06.2023 al Biroului Implementare Proiecte şi Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tarcău;
Văzând referatul de aprobare nr. 5264/14.06.2023, promovat de către viceprimarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre;
Cu avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d), al art. 139 alin. (3) lit. a) precum şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Dezvoltarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii operaţionale din cadrul Şcolii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu”, comuna Tarcău, judeţul Neamţ” potrivit Anexei 1, care face parte integrată din prezenta Hotărâre.
Art. 2 Se aprobă valoarea totală actualizată a proiectului de investiții „Dezvoltarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii operaţionale din cadrul Şcolii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu”, comuna Tarcău, judeţul Neamţ '', comuna Tarcău, judetul Neamț”, în cuantum de 8.156.902,85 lei (inclusiv TVA) din care valoarea totală eligibilă este în cuantum de 6.654.775,20 lei (inclusiv TVA) în baza Devizului general actualizat (Anexa 2), privind cheltuielile de capital necesare executării obiectivului de investitii;
Art. 3 Contribuția proprie a comunei Tarcău în proiectul Dezvoltarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii operaţionale din cadrul Şcolii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu”, comuna Tarcău, judeţul Neamţ '', comuna Tarcău, judetul Neamț” este inclusă în valoarea totală a proiectului și are următoarea structură:
- a) contribuția de 2,05% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 136.422,90 lei inclusiv TVA, reprezentând cofinanțarea proiectului;
- b) valoarea cheltuielilor neeligibile cu ajustarea prețurilor la materiale, conform OG nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică, cu modificările și completările ulterioare, aferente lucrărilor de construcții neeligibile, ce urmează a fi suportată din bugetul local, în cuantum de 80.874,31 lei, inclusiv TVA;
- c) valoarea cheltuielilor neeligibile aferente proiectului, partea suportată din bugetul local, în cuantum de 687.330,08 lei, inclusiv TVA.
Art. 4 Primarul Comunei Tarcău, prin aparatul de specialitate, duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 5 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.