Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
Având în vedere prevederile HCL nr. 100/18.12.2020 privind stabilirea normativului de cheltuieli privind consumul lunar de carburanți pentru autovehicolele /autospecialele și utilajele primăriei Comunei Tarcău;
Ținând cont de modificarea structurii parcului auto propriu al comunei Tarcău, ca urmare a adoptării HCL nr. 42/28 mai 2021, privind scoaterea din funcțiune și casarea autoturismului marca Daewoo Cielo, cu număr de înmatriculare NT11DSV, precum și a adoptării HCL nr. 43/28 mai 2021, prin care s-a aprobat preluarea prin transfer a unui autovehicul special marca Dacia Logan MCV, cu număr de înmatriculare VS03NZI;
În vederea asigurării combustibililor necesari funcţionării tuturor autovehiculelor, autospecialelor şi utilajelor din dotarea comunei Tarcău, pentru serviciile publice cărora acestea le sunt destinate, precum şi pentru lucrările curente care ţin de administrarea domeniului public şi privat al comunei Tarcău;
Motivat de necesitatea adaptării consumului lunar de carburant pentru utilajele care sunt utilizate pentru întreţinerea spaţiilor verzi şi pentru efectuarea lucrărilor de toaletare a vegetaţiei din zona de protecţie a drumurilor comunale şi săteşti, pe perioada anotimpurilor de vară şi toamnă;
În baza Raportului de specialitate nr. 7698/26 iulie 2021, întocmit de Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tarcău, precum și a Referatului de aprobare nr. 7699/26 iulie 2021 al inițiatorului proiectului de hotărâre, viceprimarul comunei Tarcău;
Cu avizul consultativ al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local;
În temeiul art. 139 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. d), art. 129 alin. (7) lit. h), i), j) și p), precum şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Anexa la Hotărârea Consiliului Local al comunei Tarcău nr. 100 din 18 decembrie 2020 privind stabilirea normativului de cheltuieli privind consumul lunar de carburanți pentru autovehicolele/autospecialele și utilajele primăriei Comunei Tarcău, se modifică și se înlocuiește cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică prin publicare pe pagina de internet a Comunei Tarcău și va fi comunicată primarului, Instituţiei Prefectului judeţului Neamţ şi persoanelor interesate, prin grija secretarului general al comunei.