Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
Constatând existenţa unui drum de interes local, în intravilanul satului Cazaci, neinventariat încă în lista terenurilor aparţinând domeniului public al Comunei Tarcău, drum cu o suprafață de 25 mp, care a fost donat comunei Tarcău de către domnul Haralambie APARASCHIVEI, în scopul constituirii unei servituți de trecere pentru cetățenii Haralambie APARASCHIVEI și Benone APARASCHIVEI, potrivit Actului de donație autentificat sub nr. 77 din 06.04.1992;
Având în vedere nevoia de a moderniza calea de acces către blocurile ANL, cu trei titulari ai dreptului de proprietate/administrare asupra terenului pe care este amplasată aceasta, respectiv: SNCFR (pentru 541 ml, în suprafață de 2370 mp), Ocolul Silvic Tarcău (pentru 122 ml, în suprafață de 647 mp) și Comuna Tarcău (pentru 85 ml, în suprafață de 253 mp) și constatând că partea de drum aflată în proprietatea Comueni Tarcău nu este inventariată în lista terenurilor aparţinând domeniului public al comunei;
În baza Rapoartelor de specialitate întocmite de Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tarcău, înregistrate sub nr. 9557/14.09.2021 și 10005/27.09.2021;
Văzând Referatul de aprobare nr. 10010/27.09.2021, promovat de către primarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre;
Cu avizul favorabil al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c), al art. 286 alin. (4), al art. 287 lit. b), al art. 139 alin. (3) lit. g), precum şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 (1) Se declară bun de interes public local şi se introduce în inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al Comunei Tarcău, drumul nemodernizat, situat în intravilanul satului Cazaci, donat comunei Tarcău de către Haralambie APARASCHIVEI, potrivit Actului de donație autentificat sub nr. 77 din 06.04.1992, cu scopul constituirii unei servituți de trecere.
(2) Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tarcău, prin completarea acestuia cu încă o poziţie, la capitolul Drumuri, Poduri, Podețe și Punți – Ulițe satul Cazaci, respectiv cu Poziția nr. 114 – Uliță servitute Aparaschivei Haralambie, având cod clasificare 1.3.7.1., în suprafață de 25 mp, cu îmbrăcăminte din pământ pietruit.
(3) Valoarea de inventar a bunului prevăzut la alin. (2) se stabileşte provizoriu, doar în privinţa terenului, la 2,45 euro/mp, prin aplicarea coeficientului de corecţie de 0,7 la preţul de referinţă de 3,5 euro/mp, conform grilei utilizate pentru anul 2021 de către Camera Notarilor Bacău, valoare la care se va adăuga ulterior valoarea oricărei investiţii realizate de către Comuna Tarcău.
Art. 2 (1) Se declară bun de interes public local şi se introduce în inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al Comunei Tarcău, drumul nemodernizat, situat în intravilanul satului Tarcău, care asigură accesul către blocurile ANL, prin cătunul Crivaia, în dreptul Bisericii, respectiv partea din imobilul ”Uliță ANL”, care se află în proprietatea comunei Tarcău, conform Planului de amplasament din anexa ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre;
(2) Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tarcău, prin completarea acestuia cu încă o poziţie, la capitolul Drumuri, Poduri, Podețe și Punți – Ulițe satul Cazaci, respectiv cu Poziția nr. 92/1 – Drum Crivaia Bloc ANL, având cod clasificare 1.3.7.1., în lungime de 85 ml și în suprafață de 253 mp, cu îmbrăcăminte din pământ pietruit.
(3) Valoarea de inventar a bunului prevăzut la alin. (2) se stabileşte provizoriu, doar în privinţa terenului aferent, la 2,45 euro/mp, prin aplicarea coeficientului de corecţie de 0,7 la preţul de referinţă de 3,5 euro/mp, conform grilei utilizate pentru anul 2021 de către Camera Notarilor Bacău, valoare care se referă doar la teren și la care se va adăuga ulterior valoarea oricărei investiţii realizate de către Comuna Tarcău.
Art. 3 Prin grija secretarului general al comunei Tarcău, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.