Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
În conformitate cu prevederile art. LXIX din OUG nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora:
”Termenele prevăzute la alin. (3) al art. XVII, alin. (6) al art. XVIII, la alin. (7) al art. XX și la alin. (7) al art. XXIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung se prorogă până la data 30.06.2024.”
Având în vedere Hotărârea Consiliului local al comunei Tarcău nr. 63 din 28 noiembrie 2023 privind privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, modificarea organigramei şi a statului de funcţii care prevede intrarea în vigoare la 31 decembrie 2023 a măsurilor privind reorganizarea structurilor funcționale ale aparatului de specialitate al primarului, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 296/2023;
Văzând referatul de aprobare nr. 10772/15 decembrie 2023 pe baza căruia a fost iniţiat proiectul de hotărâre de către primarul comunei Tarcău, raportul de specialitate nr. 10773/15 decembrie 2023 al Secretarului General, precum și avizul consultativ al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local;
În temeiul art. 129 alineatul (1), art. 129 alineatul (2) litera a), art. 129 alineatul (3) litera c), art. 139 alineatul (1) şi art. 196 alineatul (1) litera a) din OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se prorogă termenul de intrare în vigoare a prevederilor Hotărârii Consiliului local al comunei Tarcău nr. 63 din 28 noiembrie 2023 privind privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, modificarea organigramei şi a statului de funcţii, până la data de 30.06.2024, în conformitate cu prevederile art. LXIX din OUG nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.
Art. 2 Prin grija secretarului general al comunei Tarcău, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică prin publicare în Monitorul Oficial Local al Comunei Tarcău şi va fi comunicată potrivit legii către autorităţile şi instituţiile competente în materie.