Consiliul Local al Comunei Tarcău,
Având în vedere definitivarea, în data de 29 octombrie 2020, a procedurilor legale privind preluarea atribuțiilor de către domnul FÎRŢALĂ Manole – Dănuţ, primarul nou ales în data de 27 septembrie 2020, pentru legislatura 2020 – 2024,În temeiul art. 154 alin. (6) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Examinând Referatul de aprobare nr. 10563 din 16.11.2020 al primarului comunei Tarcău, Raportul de specialitate nr. 10564 din 16.11.2020, întocmit de Biroul Implementare Proiecte și Achiziții Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate,
În considerarea Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 2/F/GES/ din 29.06.2020, având ca obiect realizarea unui număr de 21 de sisteme fotovoltaice, aferente unui număr de 21 de gospodării izolate, de pe raza administrativ – teritorială a comunei Tarcău, contract încheiat între Administrația Fondului pentru Mediu, în calitate de Autoritate și Comuna Tarcău, în calitate de Beneficiar,
Având în vedere necesitatea de a asigura atât continuitatea lucrărilor în cadrul proiectelor aflate în derulare, cât și cadrul juridic necesar desfășurării procedurilor legale aferente,
În conformitate cu prevederile art. 139 alin. (1) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se desemnează primarul în funcție al comunei Tarcău, județul Neamț, în persoana domnului Manole – Dănuț FÎRȚALĂ, legitimat cu CI seria NT nr. 836200, având CNP 1641211270018, să îndeplinească calitatea de reprezentant legal al comunei Tarcău, în cadrul Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 2/F/GES/ din 29.06.2020, având ca obiect realizarea unui număr de 21 de sisteme fotovoltaice, aferente unui număr de 21 de gospodării izolate, de pe raza administrativ – teritorială a comunei Tarcău, contract încheiat între Administrația Fondului pentru Mediu, în calitate de Autoritate și Comuna Tarcău, în calitate de Beneficiar;
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi comunicată primarului comunei, precum şi persoanelor, autorităţilor şi instituţiilor interesate, prin grija Secretarului General al Comunei Tarcău.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mircea-Valeriu NISTOR
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,
Dan CÂRLAN