Nr. 19 / 26.02.2021
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind vânzarea prin licitaţie publică a unui teren aparţinând domeniului privat al comunei Tarcău, în suprafaţă de 412 mp, situat în intravilanul localităţii Tarcău

Inițiator proiect

Manole-Dănuț FÎRȚALĂ

Forma inițiatorului

România

România

Județul Neamț

Consiliul local al comunei Tarcău

Comuna Tarcău

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 19 din 2021

privind vânzarea prin licitaţie publică a unui teren aparţinând domeniului privat al comunei Tarcău, în suprafaţă de 412 mp, situat în intravilanul localităţii Tarcău

Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,

 

În urma propunerii din Raportul de specialitate nr. 1634/11 februarie 2021 al Compartimentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, precum şi a Referatului de aprobare nr. 2044/21 februarie 2021 promovat de către primarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre;

În considerarea prevederilor art. 363-364 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

În condiţiile Procedurii-cadru privind vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor imobile (terenuri şi/sau clădiri) aflate în domeniul privat al Comunei Tarcăuaprobată prin HCL nr. 5/31 ianuarie 2020;

În baza Raportului de evaluare nr. 81/22.09.2020 întocmit de către evaluatorul SISTED EVAL SRL Piatra Neamţ, autorizat ANEVAR;

Cu avizul favorabil al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local; 

În temeiul art. 129 alin. (6) lit. b) şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă vânzarea prin licitaţie publică a lotului de teren nr. 37, cu suprafaţa de 412 mp, categoria de folosinţă arabil, număr cadastral 53184, aparţinând domeniului privat al comunei Tarcău, înscris la poziţia nr. 34 în „Lista inventar domeniu privat Tarcău” (Anexa 1 la HCL nr. 52/28.11.2003, cu modificările şi completările ulterioare).

Art. 2  Se ia act de valoarea rezultată din Raportul de evaluare nr. 81/22.09.2020, executat de către SISTED EVAL srl Piatra Neamţ, evaluator autorizat ANEVAR, respectiv 8.007 lei, echivalentul a 1.648 euro, preţ fără TVA.

Raportul de evaluare face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3  Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local Tarcău în Comisia de evaluare, constituită prin dispoziţie a primarului în vederea organizării licitaţiei publice, după cum urmează:

  1. Membru titular: Maciucă Mircea
  2. Supleant:             Loghin Petru

Art. 4  Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local Tarcău în Comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită prin dispoziţie a primarului, după cum urmează:

  1. Membru titular: Voaideş Petrică
  2. Supleant:             Caia George

Art. 5  Derularea tuturor activităţilor în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri se va desfăşura în condiţiile prevăzute de Procedura-cadru privind vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor imobile (terenuri şi/sau clădiri) aflate în domeniul privat al Comunei Tarcău, aprobată de către Consiliul Local al Comunei Tarcău prin HCL nr. 5/31 ianuarie 2020, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Art. 6  Primarul comunei Tarcău, împreună Comisiile stabilite la articolele 3 şi 4 şi compartimentele de specialitate vor duce la îndeplinire în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.

Art. 7  Se împuterniceşte primarul Comunei Tarcău, domnul Manole-Dănuţ FÎRŢALĂ, să încheie, în numele Comunei Tarcău, contractul notarial privind vânzarea terenului prevăzut la Art. 1, la preţul în lei stabilit în urma adjudecării licitaţiei, costurile privind tranzacţia, precum şi cele privind evaluarea, urmând să fie suportate suplimentar de către cumpărător.

Art. 8  Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ionuț BEZEA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,

Dan CÂRLAN