Consiliul Local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
În conformitate cu prevederile art. 362, alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ,
Pentru aplicarea în concret a prevederilor generale stabilite prin art. 5 al HCL nr. 11/20.02.2009, cu privire la identificarea terenurilor din domeniul privat al comunei Tarcău, aflate în folosinţa unor persoane fizice sau juridice şi închirierea directă a acestora după verificarea prealabilă a cauzelor şi motivelor care au condus la această situaţie;
Având în vedere cererea adresată de către proprietarul actual al clădirilor care au fost în proprietatea „Meteora SRL”, situate pe terenul în suprafaţă de 607 mp din domeniul privat al comunei Tarcău, în satul Tarcău şi dobândite cu bună credinţă, prin cumpărare (contract nr. 1843/2020) cu ocazia lichidării patrimoniului fostului proprietar, dar pentru care nu are un contract de folosinţă a terenului;
Analizând Raportul de specialitate nr. 2210/25.02.2021 al Compartimentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, precum şi Referatul de aprobare nr. 2246/25.02.2021, promovat de către viceprimarul comunei, care a iniţiat proiectul de hotărâre,
Cu avizul favorabil al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local,
În temeiul art. 129 alin. (6) lit. b) şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă închirierea directă a terenului în suprafață de 607 mp, număr cadastral 51993, carte funciară nr. 51993, categorie de folosinţă curţi-construcţii, teren situat în intravilanul satului Tarcău și aflat în Lista inventarului terenurilor din domeniul privat al comunei Tarcău (poziţia nr. 75, Lot 75), către proprietarul actual al clădirilor existente pe acesta (foste proprietăţi ale METEORA SRL Tarcău).
Art. 2 Valoarea de inventar a terenului care face obiectul închirierii, prevăzut la art. 1, este de 15.867 lei, potrivit fişei mijlocului fix din evidenţa contabilă a Comunei Tarcău.
Art. 3 (1) Destinația terenului care face obiectul închirierii o reprezintă desfăşurarea de activităţi permise prin PUG şi Regulamentul Local de Urbanism.
(2) Se aprobă acordarea pentru chiriaş a unui drept de superficie, potrivit art. 693 – 701 din Codul Civil, pentru clădirile existente şi în vederea edificării de alte construcţii, extinderi sau anexe pe terenul prevăzut la art. 1, cu respectarea prevederilor de la art. 3 alin. (1).
(3) Se împuterniceşte primarul comunei Tarcău, la data prezentei hotărâri domnul FÎRŢALĂ Manole-Dănuţ, să semneze în numele Comunei Tarcău contractul notarial de superficie prevăzut la alin. (2).
(4) Durata dreptului de superficie acordat potrivit prezentului articol este pe durata existenţei construcţiilor existente, respectiv a celor ce urmează ce urmează a fi nou edificate, dar nu mai mult de 49 de ani.
(5) Durata dreptului de superficie prevăzut la prezentul articol se poate prelungi pe încă o perioadă similară celei de la alin. (4), dacă chiriaşul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale rezultate din prezenta hotărâre, din contractul de închiriere şi din actul de superficie, iar clădirile existente / clădirile nou edificate pe terenul prevăzut la art. 1 nu au fost desfiinţate.
Art. 4 (1) Durata contractului de închiriere va urma durata contractului de superficie, cu obligaţia chiriaşului de a-şi fi îndeplinit toate obligaţiile contractuale, privind închirierea, respectiv dreptul de superficie, la împlinirea fiecărei scadenţe anuale de la data încheierii contractului de închiriere.
(2) Neîndeplinirea de către chiriaş a obligaţiilor prevăzute la alin. (1) atrage rezilierea contractului de închiriere şi încetarea contractului de superficie, la iniţiativa proprietarului terenului, potrivit art. 698 litera a) din Codul Civil.
Art. 5 Prin grija Compartimentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi pe cheltuiala chiriaşului, documentaţia cadastrală a terenului prevăzut la art. 1 va fi actualizată, în vederea delimitării categoriilor de folosinţă din cadrul terenului şi pentru delimitarea parcelelor pentru care se acordă dreptul de superficie prevăzut la art. 3;
Art. 6 Prețul chiriei pe metrul pătrat va fi cel stabilit prin art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Tarcău nr. 11 din 20 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ionuț BEZEA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,
Dan CÂRLAN