Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ;
Cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale H.G. nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 54/1997, cu modificările şi completările ulterioare;
Ţinând cont de prevederile H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publica, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Procesul Verbal de scoatere din funcţiune a activelor fixe/obiecte de inventar nr. 2218/25.02.2021 întocmit de către membrii subcomisiei de inventariere pe domeniul administratie publică si mediu, precum şi Procesul Verbal nr. 1078/29.01.2021 de scoatere din functiune a activelor fixe/obiecte de inventar din patrimoniul Comunei Tarcău, întocmit de către membrii subcomisiei de inventariere pe domeniul cultură, ordine publică şi situaţii de urgenţă, ca urmare a efectuării operaţiunilor de inventariere la data de 31.12.2020;
Analizând Raportul de specialitate nr. 2.820 din 10.03.2021 al Compartimentului Contabilitate, prin care se solicită aprobarea scoaterii din funcţiune a obiectelor de inventar şi mijloacelor fixe consemnate în cele două Procese Verbale de scoatere din funcţiune menţionate mai sus şi Referatul de aprobare nr. 3251/20.03.2021 al primarului comunei, iniţiatorul proiectului de hotărâre;
Cu avizul favorabil al comisiilor de specialitate ale consiliului local pe domenii de activitate;
În temeiul art. 108 lit. e), al art. 129 alin. (2) lit. c), al art. 129 alin (14) şi al art. 196 alin (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă scoaterea din funcţiune şi casarea obiectelor de inventar evidenţiate în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, cu o valoare totală de 4.093.79 lei.
Art. 2 Se aprobă scoaterea din funcţiune şi casarea mijloacelor fixe evidenţiate în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, cu o valoare totală de 107.562.58 lei.
Art. 3 Scoaterea din funcțiune a bunurilor prevăzute la art.1 şi 2 din prezenta hotărâre se va efectua de către o comisie de casare, numită prin dispoziție a primarului, urmând ca în baza proceselor verbale întocmite de către comisia de casare, cu privire la valorificarea/distrugerea în condiţiile legii a obiectelor de inventar şi mijloacelor fixe prevăzute în anexele 1 şi 2, acestea să fie scăzute din evidenţele Comunei Tarcău.
Art. 4 Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată autorităţilor, instituţiilor şi persoanelor interesate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ionuț BEZEA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,
Dan CÂRLAN