Nr. 4 / 31.01.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea planului de lucrări şi de activităţi de interes local care se vor realiza, pe parcursul anului 2022, cu persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social, sau din familiile beneficiare de ajutor social

Inițiator proiect

Mircea-Valeriu NISTOR

Hotărâre

România

Județul Neamț

Consiliul Local al comunei Tarcău

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 4 din 31.01.2022

privind aprobarea planului de lucrări şi de activităţi de interes local care se vor realiza, pe parcursul anului 2022, cu persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social, sau din familiile beneficiare de ajutor social

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mircea-Valeriu NISTOR

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,

Dan CÂRLAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 4 / 31.01.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 8
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 4 / 31.01.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.01.2022
2 Comunicarea către primar
3 Comunicarea către prefectul județului
4 Aducerea la cunoștință publică 03.05.2022
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu