Nr. 15 / 28.02.2020
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tarcău, actualizat prin HCL nr. 76/19.12.2017, ca urmare a dezmembrării terenului aflat în administrarea Şcolii Generale „Iulia HĂLĂUCESCU” Tarcău

Forma inițiatorului

România

România

Județul Neamț

Consiliul local al comunei Tarcău

Comuna Tarcău

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 15 din 2020

privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tarcău, actualizat prin HCL nr. 76/19.12.2017, ca urmare a dezmembrării terenului aflat în administrarea Şcolii Generale „Iulia HĂLĂUCESCU” Tarcău

Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,

Având în vedere dezmembrarea în şase loturi a terenului aferent Şcolii Gimnaziale „Iulia Hălăucescu” Tarcău, dispusă prin HCL nr. 26/14 martie 2019, precum şi alipirea ulterioară a două loturi dintre acestea, potrivit HCL nr. 14/28 februarie 2020;

În considerarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Tarcău, actualizat prin HCL nr. 76/19 decembrie 2017;

Văzând Referatul de aprobare nr. 1801/19.02.2020, promovat de către iniţiator, viceprimarul comunei, precum şi Raportul de specialitate nr. 1818 al Compartimentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;

Cu avizul favorabil al comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale consiliului local; 

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c), al art. 129 alin. (6) litera c), al art. 287 lit. b), al art. 289 alin. (16) lit. a) precum şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta


HOTĂRÂRE


Art. 1    Se aprobă modificarea poziţiei nr. 23 („Teren Şcoala Tarcău”) din inventarul actualizat al bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Tarcău, prevăzut în anexa nr. 1 la HCL nr. 76/19 decembrie 2017, prin înfiinţarea a 5 subpoziţii ale acestui punct, după cum urmează:

              23/1   Lot nr. 1 teren Şcoala Tarcău, suprafaţa 2.289 mp, NC 52733 (grădiniţa nouă)

              23/2   Lot nr. 2 teren Şcoala Tarcău, suprafaţa 230 mp, NC 52734 (cale de acces)

              23/3   Lot nr. 3 teren Şcoala Tarcău, suprafaţa 473 mp, NC 52735 (muzeu)

              23/4   Lot nr. 4 teren Şcoala Tarcău, suprafaţa 720 mp, NC 52736 (grădiniţa veche)

23/5  Lot nr. 5 teren Şcoala Tarcău, suprafaţa 6.238 mp, NC 53023 (şcoala veche, şcoala nouă, centrala termică şi teren de sport)

Art. 2    Se aprobă valoarea de inventar a loturilor de teren prevăzute la art. 1, rezultată prin distribuirea valorii de inventar a lotului iniţial (235.452 lei) proporţional cu suprafaţa loturilor rezultate din dezmembrare, după cum urmează:

              23/1   valoare de inventar 54.166 lei

              23/2   valoare de inventar 5.443 lei

              23/3   valoare de inventar 11.193 lei

              23/4   valoare de inventar 17.037 lei

              23/5   valoare de inventar 147.613 lei

Art. 3    Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică şi va fi comunicată către instituţia prefectului şi persoanele interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mircea-Valeriu NISTOR

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TARCĂU,

Dan CÂRLAN