Având în vedere HCL nr. 14/28 februarie 2022 privind aprobarea devizului general actualizat ca urmare a modificării unor soluții tehnice, precum şi suplimentarea valorii contractului de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare cămin cultural, comuna Tarcău, judeţul Neamţ”;
Constatând că, în mod evident, în cuprinsul art. 2 din HCL nr. 14/28 februarie 2022 s-a înregistrat o eroare materială, uşor de verificat din documentele aflate la dosarul şedinţei CL din 28 februarie 2022, prin înscrierea sumei de 216.767,14 lei fără TVA, în loc de 261.767,14 lei fara TVA, eroare preluată şi în cuprinsul art. 4 din aceeaşi hotărâre;
Văzând Referatul de aprobare nr. 4081/19.04.2022 al iniţiatorului, viceprimarul comunei Tarcău, precum şi Raportul de specialitate nr. 4080/19.04.2022 al Biroului Implementare Proiecte și Achiziții Publice;
Cu avizul consultativ al comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Tarcău;
Ĩn temeiul art. 129 alin. 4) lit. d), al art. 139 alin. 3) şi al art. 196 alin. 1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă îndreptarea erorii materiale din cuprinsul art. 2 al HCL nr. 14/28 februarie 2022 privind aprobarea devizului general actualizat ca urmare a modificării unor soluții tehnice, precum şi suplimentarea valorii contractului de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare cămin cultural, comuna Tarcău, judeţul Neamţ”, în sensul în care, în loc de „216.767,14 lei fără TVA” se va citi „261.767,14 lei fără TVA”.
Art. 2 Se aprobă reformularea art. 4 al HCL nr. 14/28 februarie 2022 privind aprobarea devizului general actualizat ca urmare a modificării unor soluții tehnice, precum şi suplimentarea valorii contractului de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare cămin cultural, comuna Tarcău, judeţul Neamţ”, în urma îndreptării erorii materiale prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, astfel încât acesta va avea următorul conţinut:
„Art. 4 Suma prevăzută la articolul 2 este compusă din 68.292,15 lei cheltuială eligibilă, identificată ca economii în cadrul Bugetului Indicativ al contractului de finanţare, ca urmare a achiziţiilor efectuate, iar diferenţa de 193.474,99 lei, la care se adauga TVA în valoare de 36.760,25 lei, cheltuieli care vor fi finanţate din bugetul local al Comunei Tarcău”
Art. 3 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin publicare pe pagina de internet a Comunei Tarcău și va fi comunicată primarului, Instituției Prefectului județului Neamț precum și persoanelor interesate, prin grija secretarului general al comunei Tarcău.