Consiliul local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ,
Văzând Referatul de aprobare nr. 2502/30.09.2022, al iniţiatorului, viceprimarul Comunei Tarcău, prin care, având în vedere faptul că, pe de o parte, până în prezent nu a fost exploatată integral cantitatea de masă lemnoasă aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 19/31 martie 2022 privind aprobarea exploatării cantității de 162,71 mc masă lemnoasă pe picior, provenind de pe terenuri cu vegetaţie forestieră proprietatea comunei Tarcău, în vederea susţinerii unor unităţi de cult, precum și a unor persoane vulnerabile sau aflate în dificultate, de pe raza comunei Tarcău, şi că, pe de altă parte, apropierea sezonului rece impune aprovizionarea urgentă cu lemn de foc a Şcolii Gimnaziale Iulia HĂLĂUCESCU Tarcău, se propune modificarea în structură a modului de repartizare a masei lemnoase rezultate din exploatare, prin alocarea unei cantităţi de 50 mc lemn de foc spre unitatea de învăţământ;
În considerarea Raportului de specialitate nr. 2503/30.09.2022 al Compartimentului Mediu și Administrativ şi a avizelor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
În baza atribuţiilor sale stabilite prin prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), ale art. 129 alin. (7) lit. b), precum şi ale art. 129 alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ,
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a), corelate cu cele ale art. 139 alin. (3) lit. g) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. I Articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 19/31 martie 2022 privind aprobarea exploatării cantității de 162,71 mc masă lemnoasă pe picior, provenind de pe terenuri cu vegetaţie forestieră proprietatea comunei Tarcău, în vederea susţinerii unor unităţi de cult, precum și a unor persoane vulnerabile sau aflate în dificultate, de pe raza comunei Tarcău se modifică şi se completează, urmând să aibă următorul conţinut:
„Art. 2 Cantitatea de masă lemnoasă prevăzută la art. 1 va fi valorificată după cum urmează:
- a) 39,71 mc lemn de foc/de lucru - în condițiile Hotărârii Consiliului Local Tarcău nr. 73/2006, în forma modificată și completată prin HCL nr. 93/29 octombrie 2021, prin acordarea de ajutoare de urgență, în natură, familiilor sau persoanelor aflate în situații deosebite, care pot duce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, situații a căror existență este certificată prin anchetă socială efectuată de Compartimentul Servicii de Asistență Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Tarcău;
- 73 mc lemn de lucru – pentru susținerea Parohiei Cazaci.
- 50 mc lemn de foc – pentru Şcoala Gimnazială Iulia HĂLĂUCESCU Tarcău”
Art. II Prin grija secretarului general al comunei, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică, prin publicare în Monitorul Oficial al Comunei Tarcău, şi va fi comunicată potrivit legii către autorităţile şi instituţiile interesate.